Mauricio Pochettino, lobby pentru revenirea în Premier League: ”Îndeplinesc toate criteriile”

Mauricio Pochettino, lobby pentru revenirea în Premier League: ”Îndeplinesc toate criteriile” Premier League

Argentinianul se află în acest moment pe banca echipei naționale de fotbal masculin a Statelor Unite ale Americii.

Mauricio Pochettino (54 de ani) le-a antrenat de-a lungul carierei sale pe Espanyol, Southampton, Tottenham, Paris Saint-Germain și Chelsea, înainte să preia prima reprezentativă a SUA.

La Spurs a stat cinci ani și a bifat 293 de apariții pe banca clubului în toate competițiile, precum și o medie de 1.84 puncte pe meci, conform statisticilor oferite de Transfermarkt.

Mauricio Pochettino, lobby pentru revenirea în Premier League: ”Îndeplinesc toate criteriile”

  • 656850273 18577715455047467 613386403726449662 n

Foto: Instagram Pochettino

În teorie, contractul lui Mauricio Pochettino cu federația americană încetează după ce se va încheia Campionatul Mondial din 2026. Turneul final este organizat în Statele Unite ale Americii, Mexic și Canada.

După ce se va termina CM 2026, antrenorul argentinian va rămâne, astfel, liber de contract. În cadrul podcastului Stick To Football, Mauricio Pochettino a evidențiat că și-ar dori să revină în fotbalul englez. 

”Îmi place foarte mult Anglia. Profilul meu ca persoană și profesionist se potrivește foarte bine Premier League. Într-o zi, da, aș vrea să mă întorc”, a spus Pochettino, citat de sportal.bg.

Ca jucător, Pochettino a jucat pentru Newell's, Espanyol, Paris Saint-Germain și Bordeaux. S-a retars în 2006 la Espanyol, echipă pentru care a jucat în 315 meciuri, a marcat 15 goluri și a pasat decisiv în trei situații. 

Tottenham, fosta echipă antrenată de Pochettino, într-o situație catastrofală

Clubul londonez se află pe locul 18 în clasamentul din Premier League, competiție transmisă în direct pe VOYO. După 34 de etape desfășurate în eșalonul de elită al Angliei, Tottenham are opt victorii, 10 remize și 16 eșecuri.

Patru ”finale” o așteaptă pe Tottenham, formație dirijată în acest moment de Roberto De Zerbi.

  • Aston Villa - Tottenham (3 mai, 21:00)
  • Tottenham - Leeds (11 mai, 22:00)
  • Chelsea - Tottenham (19 mai, 22:15)
  • Tottenham - Everton (24 mai, 18:00)
Publicitate
ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!