VIDEO EXCLUSIV Chelsea - Fulham 2-0! Londonezii, victorie fără mari emoții pe Stamford Bridge

Publicitate

Chelsea s-a impus cu 2-0 în fața lui Fulham, într-un meci din etapa a treia de Premier League. 

Din articol
  • Partida a putut fi urmărită pe VOYO și în format LIVE VIDEO pe site-ul Sport.ro.

Chelsea - Fulham 2-0

Minutul 90+9: Final de partidă!

Minutul 90+3: Ocazie mare pentru Fulham! Joao Pedro a scos mingea de pe linia porții la lovitura de cap a lui Andersen.

Publicitate

Minutul 87: Ocazie Fulham! Adama Traore a centrat perfect în careu, dar Jimenez a trimis mult peste poartă.

Minutul 58: Ocazie Chelsea! Puștiul Estevao îl depășește ușor pe Bassey, dar Leno reușește să respingă șutul brazilianului.

Minutul 56: GOL Chelsea! Enzo Fernandez înscrie din penalty cu un șut în forță pe centrul porții.

Publicitate

Minutul 54: Penalty Chelsea! Șutul lui Chalobah este blocat cu mâna de Sessegnon în propriul careu. După verificarea la monitorul VAR, centralul Rob Jones dictează lovitură de la 11 metri.

Publicitate

Minutul 46: Începe repriza secundă.

Minutul 45+10: Pauză pe Stamford Bridge! Chelsea - Fulham 1-0.

Minutul 45+9: GOL Chelsea! După un corner executat de Enzo Fernandez, Joao Pedro se înalță în careul lui Fulham și înscrie cu capul. 

Publicitate

Minutul 45+5: Ocazie Fulham! Lukic pasează printre picioarele lui Cucurella pentru King, care scoate excelent la Castagne. Șutul este blocat de Castagne, care evită un gol ca și făcut.

Publicitate

Minutul 45: Prima repriză este prelungită cu nu mai puțin de 8 minute.

Minutul 43: Ocazie Chelsea! După un corner al gazdelor, mingea ricoșează în umărul lui Adarabioyo, iar ulterior trece peste poartă.

Publicitate

Minutul 21: Gol anulat Fulham! Oaspeții recuperează în jumătatea lui Chelsea și pornesc pe un contraac-fulger. Mingea ajunge la puștiul Josh King (18 ani), care îl fentează pe Adarabioyo și trimite în poartă. VAR-ul intervine pentru a verifica un fault al lui Rodrigo Muniz asupra lui Chalobah, iar reușita este anulată.

Publicitate

Minutul 19: Ocazie Fulham. Alex Iwobi ia o acțiune pe cont propriu și încearcă un șut de la distanță, însă nu prinde spațiul porții.

Publicitate

Minutul 14: Schimbare la Chelsea. Liam Delap se accidentează, pare să acuze o întindere și este înlocuit de tânărul Tyrique George (19 ani).

Minutul 6: Ocazie Chelsea! După o repunere de la margine, Cucurella îl găsește excelent în careu pe Delap, al cărui șut este blocat de Berge.

Publicitate

Minutul 1: Începe meciul de pe Stamford Bridge.

Echipele de start:

  • Chelsea: Sanchez - Gusto, Chalobah, Adarabioyo, Cucurella - Caicedo, Fernandez - Estevao, Joao Pedro, Neto - Delap
  • Rezerve: Jorgensen, Acheampong, Andrey Santos, Fofana, George, Gittens, Hato, R. James
  • Antrenor: Enzo Maresca
  • Fulham: Leno - Tete, Andersen, Bassey, Sessegnon - Lukic, Berge - Castagne, King, Iwobi - Rodrigo Muniz
  • Rezerve: Lecomte, Cairney, Cuenca, Jimenez, Reed, Robinson, Smith Rowe, A. Traore, Wilson
  • Antrenor: Marco Silva

După ce a înfruntat Crystal Palace (0-0) și West Ham (5-1), Chelsea se pregătește acum de încă un derby londonez. De această dată, adversară va fi Fulham, formație care a înregistrat două puncte în primele două etape după remizele cu Brighton (1-1) și Manchester United (1-1).

Chelsea are un palmares impresionant contra lui Fulham, fiind neînvinsă în nu mai puțin de 26 dintre ultimele 28 de partide. Totuși, la ultima confruntarea de pe Stamford Bridge, disputată în decembrie 2024, Fulham s-a impus cu 2-1 după o dublă a lui Rodrigo Muniz.

Enzo Maresca, antrenorul lui Chelsea, a anunțat că nu se va baza nici la această partidă pe Cole Palmer. Decarul de pe Stamford Bridge, care a ratat și convocarea la naționala Angliei, se recuperează după o accidentare suferită în prima etapă, împotriva lui Palace.

Marco Silva, antrenorul portughez care o pregătește pe Fulham, a spus înaintea jocului: "De când am venit eu la club, rezultatele contra lui Chelsea s-au schimbat. Acum suntem o echipă foarte competitivă care îi poate face față lui Chelsea. Vom înfrunta o echipă care a cheltuit miliarde pentru a-și întări lotul, ceea ce noi nu putem să facem".

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!