Două decenii mai târziu, copilul născut în suburbia West Derby, Merseyside, pleacă de pe Anfield Road din postura de lengendă, un cormoran care a câștigat totul și alege să se despartă de singurul club al vieții sale pentru a semna cu Real Madrid.
Și povestea lui Alexander-Arnold e clasică pentru fotbalul englez, până în punctul în care copilul crescut în Academie face o alegere diferită, își atrage critici, dar optează pentru propria direcție. În afara Regatului, în Spania, pentru a purta un alt tricou mitic, al Realului din Madrid.
25 octombrie 2016, ziua în care puștiul devine bărbat
Drumul lui Trent Alexander-Arnold a început în vara lui 2004, cu un an înaintea Miracolului de la Istanbul, când, din postura de "Liverpool Boy" pășea în Academia care a dat Sportului Rege atâtea staruri și atâtea povești. Remarcat rapid de Steven Gerrard, care i-a prezis un viitor strălucit în cartea autobiografică, începe ca mijlocaș, dar șlefuitorii de talente, în frunte cu Pepjin Ljinders (viitor om-cheie în proiectul lui Klopp) îl mută în banda dreaptă a apărării. Și îi oferă statutul de căpitan al echipelor de copii și juniori, o onoare cu care puțini localnici se pot mândri.
Excelent cu mingea la picior, cu unele carențe defensive reparate ulterior, ia ochii tuturor prin grația și precizia cu care pasează lung și centrează, viziunea jocului și capacitatea de efort. Pasul spre echipa mare vine logic, cu un prim turneu sub comanda lui Brendan Rogers în care ia contactul cu fotbalul la seniori și dificultățile acestuia. Într-o perioadă în care flancul drept al lui Liverpool era asigurat de Nathaniel Clyne și Joe Gomez.
Cum marile cluburi engleze au bunul obicei de a-și forța timpuriu talentele de marcă, ucenicia lui Trent Alexander-Arnold se termină când abia împlinește 18 ani. Pe 25 octombrie 2016, într-un meci cu Tottenham din turul al patrulea al Cupei Ligii Angliei, primește debutul oficial la echipa mare. Pe 14 decembrie în același an, contra lui Middlesbrough, joacă și primul meci pentru Liverpool în Premier League. Vor mai urma alte 251, pentru că maturizarea e completă și copilul aspirant la statutul de fotbalist devine un bărbat pe umerii căruia atârnă presiunea (dar și onoarea) de a purta un tricou legendar al fotbalului englez.
Un corner, o "Urecheată", un vis împlinit
Progresul e lin și nu putea să fie altfel. Iarna lui 2017 îi aduce întâiul meci ca titular în derby-ul cu United (1-1), vara aceluiași an îi oferă primul gol (cu Hoffenheim, în Liga Campionilor, devenind al treilea cel mai tânăr "cormoran" care punctează la debutul european), iar sezonul 2017/2018 e cel al confirmării statutului: la doar 20 de ani, Trent Alexander-Arnold devine imposibil de scos din primul 11 și formează cu Andrew Robertson o pereche de fundași laterali cum Premier League nu a mai văzut. Chiar dacă se termină rău, cu înfrângerea din finala Ligii contra Realului, stagiunea e bună în plan personal, cu multe recorduri de precocitate bătute.
Iar "explozia" lui Trent vine la timpul potrivit, pentru că fanii rămăseseră de prea mulți ani fără un simbol al orașului în echipa de start, fără un fotbalist căruia să-i curgă ADN de scouser prin vene. De la Steven Gerrard nu mai avusese Liverpool atâta încredere într-un produs al unui club aflat, la acea vreme, în căutarea primului titlu din era Premier League.
Unul care avea să vină, dar nu înaintea recuceririi gloriei europene. Pe 7 mai 2019, în celebrul retur al semifinalei cu Barcelona, Arnold are inspirația de a executa rapid un corner și a-i oferi șansa lui Divock Origi de a înscrie un gol pe care niciun fan din The Kop nu-l va uita. Termină returul cu două pase decisive, e impozant în finala câștigată cu Tottenham (2-0), iar la finalul meciului oferă o declarație care merge direct în inimile suporterilor: "Sunt doar un băiat normal din Liverpool ale cărui vise au devenit realitate". Modestie, recunoștință și realitate în doar câteva cuvinte!
O despărțire în nuanțe
Medalia de campion al Europei deschide noi orizonturi, Trent Alexander-Arnold e etichetat drept cel mai bun fundaș dreapta al Europei, Cafu vede în el ceva din marii fundași laterali brazilieni ai istoriei, Messi vorbește la superlativ, iar Garry Neville îl etichetează drept o combinație între David Beckham și Kevin de Bruyne în banda dreaptă a apărării. Titlul din anul pandemic 2020 e câștigat de manieră impresionantă, Trent continuă să ofere pase decisive pentru Salah, Mane și Firmino, apoi e numit al doilea căpitan al echipei, după Virgil van Dijk.
Anii trec, performanțele individuale impresionante rămân, Klopp pleacă și el pentru a-i face loc lui Arne Slot, Trent mai câștigă un titlu de campion al Angliei, iar luna mai a anului 2025, care ar fi trebuit să fie cea mai frumoasă, devine și cea mai grea. Zvonurile privind plecarea gratis la Madrid abundă, fanii, acei fani care-l idolatrizau, se năpustesc asupra lui, iar anunțul oficial al plecării, venit pe 5 mai, dinamitează ultimele săptămâni ale fundașului lateral.
În oraș apare divizarea: suporterii fumegă, Arnold e huiduit la următorul meci, cu Arsenal, pe 11 mai, iar Salah și Klopp simt nevoia să intervină pentru a le readuce aminte fanilor cine este Trent și câte a făcut pentru club. Dubiile rămân o perioadă, dar se spulberă pe 20 mai, la ultimul meci al sezonului, contra lui Crystal Palace.
Pentru ultima dată ca jucător al lui Liverpool, Alexander-Arnold apare pe teren în repriza a doua, în locul lui Bradley, și e primit așa cum se cuvine: ca unul de-ai lor, ca un "cormoran" care a dat totul. Stă aproape de prietenii Robertson și Salah la ultima intonare a You'll never walk alone, apoi dă frâu liber emoțiilor: "Nu știam la ce să mă aștept când amintrat pe Anfield astăzi după ce s-a întâmplat în ultimele luni. Să am parte de primirea pe care am avut-o înseamnă mai mult decât orice pentru mine. Am jucat sute de meciuri pentru Liverpool, dar niciodată nu m-am simțit atât de iubit precum azi", e declarația prin care spune totul.
Trent Alexander-Arnold și condiția fobtalistului englez modern
"Nu sunt încă obișnuit, să port tricoul lui Liverpool e tot ce am știut să fac. Te gândești că vei reveni sezonul viitor, dar apoi îți dai seama că nu mai e cazul și de această dată, că lucrurile se schimbă. 20 de ani reprezintă mult timp, dar am iubit fiecare minut, toate urcările și toate coborârile. A fost o onoare și un privilegiu să intru în academie, să ajung la prima echipă și să fiu parte din acest club", mai adaugă gâtuit de emoție la interviul de după meci.
Terminată așa cum se cuvine, aventura lui Trent Alexander-Liverpool la FC Liverpool este, în paralel, o poveste de film, dar și un indiciu că fotbalistul modern englez și-a schimbat structura în ultimele decenii. Pentru fanii lui Liverpool ar fi fost de neconceput ca Steven Gerrard să semneze cu Real Madrid în vârful carierei, pentru cei ai lui Chelsea nu ar fi existat o variantă a plecărilor lui John Terry sau Frank Lampard, iar despre o "dezertare" a lui Ryan Giggs nici nu putea fi vorba. Însă anul 2025 arată că tinerii fotbaliști englezi și-au schimbat prioritățile: statutul de "one club legend" nu mai e atât de tentant pe cât era odinioară, iar experiențele în afara Regatului devin opțiuni palpabile pentru un drum spre succesul personal.
Astăzi, Trent Alexander-Arnold renunță la Liverpool pentru a încerca să câștige Liga Campionilor alături de Mbappe și Vinicius. Ce se va întâmpla dacă Trent va veni pe Anfield din postura de adversar? Răspunsul e în inimile fanilor din The Kop. Care știu că Trent Alexander-Arnold a lăsat la Liverpool copilăria, adolescența și tot ce a avut, două titluri, o Ligă a Campionilor și toate celelalte trofee importante. Și a mai lăsat ceva, speranța că orice puști din Liverpool căruia îi place mingea de fotbal poate deveni într-o zi un Trent Alexander-Arnold.
