Șansă mare pentru Drăgușin! Englezii anunță cum ar putea fi titular meci de meci la Tottenham

radu dragusin Ange Postecoglou Tottenham Anglia
SPORT.RO
Data publicarii: Joi 18 Ianuarie 2024, 09:19
Data actualizarii: Joi 18 Ianuarie 2024, 09:18
Radu Drăgușin (21 de ani) a debutat la Tottenham în partida cu Manchester United, disputată duminică, în Premier League, scor 2-2.

La doar trei zile după oficializarea transferului, Drăgușin a fost introdus în minutul 85 de pe Old Trafford, când i-a luat locul mijlocașului Oliver Skipp. La acel moment, Spurs a trecut la o apărare cu trei fundași centrali, variantă pe care antrenorul Ange Postecoglou s-ar gândi să o implementeze după transferul românului, conform presei britanice.

Tottenham ar putea trece la un sistem cu 3 fundași centrali, variantă ideală pentru Drăgușin

"Drăgușin ar trebui să concureze cu Cristian Romero și Micky van de Ven pentru un loc de titular la Tottenham, însă nu și dacă Ange Postecoglou va schimba sistemul și va trece la unul cu trei fundași centrali, așa cum a făcut-o pe Old Trafford, spre finalul meciului, când românul a intrat pe teren", scrie Team Talk.

Mai mult, sursa citată anunță că Tottenham și-ar dori să mai transfere un fundaș central în această iarnă. Este vorba despre italianul Riccardo Calafiori (21 de ani), de la Bologna, care poate evolua atât ca stoper, cât și ca fundaș lateral.

În cea mai mare parte a carierei, Ange Postecoglou a folosit sistemul 4-3-3, însă antrenorul a apelat în anumite situații și la 3-5-2.

"Dacă vă uitați la cariera mea, am folosit diferite sisteme. Multe lucruri depind de jucătorii pe care îi ai la dispoziție. În fotbalul de azi există o anumită fluiditate, în special la cel mai înalt nivel, cum e Premier League, iar jucătorii trebuie să știe să joace pe mai multe poziții.

În cea mai parte a carierei, am jucat 4-3-3, dar probabil nu veți putea repera multe momente din joc când acest sistem chiar există. E vorba de mișcări și de spații. Pentru mine cheia este să am un grup bun, să văd ce calități au jucătorii mei și să vin cu sistemul care poate scoate ce e mai bun din ei", spunea Postecoglou, în vară.

Un sistem 3-5-2 l-ar avantaja și pe Radu Drăgușin. Pe lângă faptul că ar intra mult mai ușor în echipa de start, fundașul român ar avea o experiență bogată de la Genoa cu acest modul tactic.

Radu Drăgușin a fost provocat de Tottenham să spună „care este cea mai faimoasă persoană din agendă”

Radu Drăgușin a ajuns ieri la stadionul lui Tottenham, iar la sesiunea de pregătire de miercuri a luat parte la una dintre „provocările” virale pe rețelele sociale. 

Fotbaliștii lui Tottenham au fost întâmpinați la sosirea la baza de antrenament cu întrebarea „Cine este cea mai faimoasă persoană din agendă?”

Radu Drăgușin a luat parte la provocare și a răspuns: „Cred că Cristiano Ronaldo!”.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!