FOTO Radu Drăgușin a revenit pe teren! Tottenham l-a aruncat în joc într-un meci amical

Radu Drăgușin a revenit pe teren! Tottenham l-a aruncat în joc într-un meci amical Premier League

Radu Drăgușin (23 de ani) a revenit pe teren după o absență de peste 10 luni! Tottenham l-a aruncat în joc într-un meci amical disputat miercuri.

Londonezii au pus la cale un meci amical pentru a vedea ”la treabă” jucătorii care au prins mai puține minute în ultima perioadă. Cu mulți absenți și jucători plecați la loturile naționale, Tottenham a disputat un meci amical cu Leyton Orient, formație din League One, al patrulea eșalon din Anglia.

Radu Drăgușin a evoluat pentru Tottenham după 10 luni!

Drăgușin a evoluat timp de 45 de minute în meciul amical al echipei sale, așa cum a anunțat Tottenham pe rețelele de socializare. Partida s-a disputat cu porțile închise.

”Radu Drăgușin a jucat timp de 45 de minute într-un meci amical jucat cu porțile închise cu Leyton Orient și își continuă perioada de recuperare după accidentare”, a transmis clubul londonez.

  • 579707976 1393843135429209 7441478407768791099 n

În luna februarie, Drăgușin a fost operat după ce a suferit o accidentare grea: ruptură a ligamentului încrucișat anterior la genunchiul drept.

Drăgușin ar putea reveni în lotul echipei londoneze chiar și pentru meciurile din Premier League. După pauza competițională pentru meciurile echipelor naționale, Tottenham va disputa derby-ul cu Arsenal, în deplasare, iar meciul va fi transmis LIVE pe VOYO.

Florin Manea: ”Vrem să rămânem la Tottenham”

Imediat după ce Drăgușin a revenit la antrenamentele lui Tottenham, Sport.ro a publicat un interviu exclusiv cu impresarul acestuia, Florin Manea, care a dezvăluit că fundașul nu și-a îndreptat atenția către ofertele primite.

Cel mai bine cotat fotbalist român și-a dorit să rămână la actuala sa echipă și să se concentreze asupra revenirii pe gazon.

„N-am discutat de oferte sau de alte lucruri, vrem să rămânem la Tottenham. Deocamdată ne-am concentrat doar asupra revenirii și asupra impactului pe care-l va avea în echipă”, a spus Manea, în exclusivitate pentru site-ul nostru.

Publicitate
ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!