Luni, o sursă din lumea fotbalului a confirmat informaţiile din presă potrivit cărora o comisie independentă a găsit clubul City vinovat de toate, cu o singură excepţie, cele 115 presupuse încălcări ale regulilor financiare din Premier League.
Manchester City, club care a negat constant orice abatere şi nu a răspuns imediat unei solicitări de a comenta situaţia, s-ar putea confrunta cu sancţiuni variind de la amenzi şi deducerea de puncte până la retrogradare.
Președintele La Liga urmărește atent situația lui Manchester City
"Îmi exprim îngrijorarea cu privire la Manchester City de mulţi ani. Am făcut-o în 2017, la evenimentul Soccerex. Am spus-o atunci; nici City, nici Premier League nu au apreciat acest lucru la acea vreme", a spus Tebas, citat de Agerpres.
Vorbind cu jurnaliştii în pauzele conferinţei "Peak Performance & Health Summit", organizată la Londra în comun de sindicatul mondial al jucătorilor (FIFPRO) şi Cleveland Clinic, Tebas a afirmat că acest caz are implicaţii care depăşesc cu mult sfera fotbalului englez.
"Acum s-a demonstrat că a existat o nerespectare continuă a regulilor, încă din 2009", a spus el.
"Încercăm să facem fotbalul sustenabil şi curat în toate competiţiile. Aşa cum spun multe cluburi, s-au pierdut titluri în favoarea altor echipe, titluri care nu ar fi trebuit pierdute astfel. Ceea ce s-a întâmplat este foarte important şi sperăm că marchează un punct de cotitură, nu doar pentru Premier League. Cazul Manchester City are implicaţii la nivel european, în special în ceea ce priveşte 'dopajul financiar'. Ar trebui aplicată o sancţiune care să servească drept exemplu", a punctat el.
Tebas a precizat că perioada îndelungată în care s-ar fi încălcat regulile justifică o reacţie fermă.
"Încălcarea lor timp de peste 10 ani... este un lucru foarte grav. Prin urmare, sancţiunea trebuie să fie severă, nu doar pentru a oferi un exemplu, ci şi pentru că regulile au fost încălcate", a mai spus Tebas.
Potrivit relatărilor din presa britanică, cluburile din Premier League solicită consultanţă juridică în legătură cu posibile despăgubiri.
Tebas a fost întrebat dacă echipe din alte campionate europene ar putea urma acest exemplu. "Ar putea, dar nu neapărat din cauza celor de la City', a spus Tebas.
UEFA, organismul de conducere al fotbalului european, a exclus clubul City din Liga Campionilor pentru doi ani în 2020, după ce a constatat că gruparea supraevaluase veniturile din sponsorizări în perioada 2012-2016.
Totuşi, City a contestat cu succes decizia la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS), care a anulat sancţiunea.
”În opinia mea, decizia a fost foarte discutabilă”
"În opinia mea, deciziile Tribunalului de Arbitraj Sportiv ar trebui revizuite", a declarat Tebas. "A anulat sancţiunea impusă de UEFA, iar acea decizie a fost foarte discutabilă. Acum s-a demonstrat că UEFA a avut dreptate în privinţa sancţiunilor împotriva lui Manchester City", a adăugat Tebas.
Maheta Molango, directorul executiv al Asociaţiei Fotbaliştilor Profesionişti din Anglia, a afirmat că durata prelungită a cazului a subminat încrederea în sistemul de reglementare a fotbalului.
"Ne îngrijorează impactul asupra ecosistemului în ansamblu, precum şi încrederea în reguli şi în instituţii", a spus Molango.
"Dacă există o lecţie de învăţat, aceasta este că avem nevoie de reguli, că acele reguli trebuie respectate şi că trebuie să existe consecinţe. Însă consecinţa trebuie să fie imediată", a menţionat acesta, scrie Agerpres.
Molango şi-a exprimat regretul faţă de faptul că jucătorii sunt prinşi în această stare de incertitudine.
"Cazul City este unul aflat în curs de analiză. Cu toţii am sperat că se va încheia ieri sau alaltăieri, dar nu s-a întâmplat aşa", a spus el. "În spatele tuturor acestor poveşti se află oameni, persoane care încearcă să realizeze anumite lucruri în cariera lor. Ceea ce datorăm tuturor celor din această industrie este certitudinea, indiferent ce presupune aceasta în mod concret. Este vorba despre a cunoaşte regulile şi a ne asigura că le respectăm", arătat Molango.