Deși i-a adus lui Tottenham primul trofeu după o pauză de 17 ani - și chiar unul european - Ange Postecoglou a fost demis de la formația din nordul Londrei, plătind prețul pentru parcursul din Premier League - un rușinos loc 17.
Drăgușin mai are de așteptat. Thomas Frank: "E puțin mai în urmă decât Maddison"
Tottenham a decis să îl angajeze pe Thomas Frank, danezul care a fost principal la Brentford în precedentele șapte sezoane. Vineri a susținut prima conferință de presă și a atins și subiectul Radu Drăgușin.
"James Madisson se antrenează parțial cu echipa, deci situația sa e una pozitivă. În schimb, Drăgușin și Kulusevski sunt puțin mai în urmă", a spus Thomas Frank, când a fost întrebat despre situața jucătorilor accidentați.
Radu Drăgușin a suferit o ruptură la nivelul ligamentelor încrucișate și a fost supus unei intervenții chirurgicale în februarie. Revenirea sa pe teren este preconizată pentru finalul lunii august - începutul lunii septembrie, astfel că va rata pregătirea de vară, dar și marele meci din Supercupa Europei împotriva lui Paris Saint-Germain (13 august).
Thomas Frank, noul antrenor al lui Tottenham: "Dacă nu aș fi avut ambiții mari, nu aș mai fi fost aici"
Tottenham joacă sâmbătă primul amical al verii, iar adversară va fi Reading, formație din eșalonul al treilea. Thomas Frank a mai vorbit despre situațiile altor jucători din lotul lui Spurs, așteptările de la noul sezon și Ange Postecoglou.
"Încă nu am decis căpitanul echipei. Am o listă lungă de lucruri pe care trebuie să le fac. Son a purtat banderola sezonul trecut, iar mâine îl vom avea căpitan pe el 45 de minute, iar pe Cristian Romero în celelalte 45. Încă nu m-am decis.
Son și Romero sunt doi jucători de top. Sonny e deja de 10 ani aici și, în cele din urmă, a primit un trofeu meritat. Cristian Romero este câștigător de Cupă Mondială, dublu câștigător de Copa America și un jucător foarte important pentru noi. Ambii se antrenează foarte bine și mă bucur că îi voi avea mâine la dispoziție.
Ange Postecoglou va fi întotdeauna o legendă a lui Tottenham. Este doar unul dintre cei antrenori care au câștigat aici un trofeu european. Mai mult, el a cucerit unul după o pauză de 41 de ani.
Așteptările pentru noul sezon? Primul obiectiv este acela de a fi capabili să concurăm pe patru fronturi. Cred că în 2019 a fost ultima oară când Spurs a reușit să facă față pe mai multe fronturi.
Sunt foarte mândru că mă aflu aici și fac parte din istoria lui Tottenham. Voi face tot ce este posibil pentru a duce clubul la un nou nivel. Dacă nu aș fi avut ambiții mari, nu aș mai fi fost aici", a mai spus Thomas Frank, citat de Football London.