"Cosmarul" Stelei din urma cu un deceniu se pregateste din nou de Premier League: Middlesbrough a facut deja achizitii tari si pregateste o surpriza: Zidane Jr.

Middlesbrough Aitor Karanka Anglia Enzo Zidane Premier League Anglia
SPORT.RO
Data publicarii: Duminica 31 Iulie 2016, 18:19
Data actualizarii: Duminica 31 Iulie 2016, 18:35

Middlesbrough, cosmarul Stelei din urma cu un deceniu, se pregateste din nou de Premier League. Formatia antrenata de Aytor Karanka a promovat dupa mai multe sezoane de chin in Championship, iar acum e gata de bataliile cu granzii Angliei.

Proaspat promovata in Premier League, dupa mai multe sezoane in care a evoluat in Championship, Middlesbrough, formatia care in urma cu fix un deceniu oprea Steaua din drumul catre o finala istorica de Cupa UEFA, se pregateste de bataliile cu Manchester United, Chelsea ori Arsenal.

"Boro" a primit o suma importanta in urma promovarii, iar sefii gruparii de pe Riverside au facut investitii importante in transferuri, in speranta ca vor reusi sa se mentina in prima divizie.

Antrenata de Aitor Karanka, fostul secund al lui Mourinho la Real, Boro a cheltuit 15 milioane doar pe olandezul Marten de Roon, de la Atalanta, dar i-a luat si pe Alvaro Negredo, Victor Valdes ori Gaston Ramirez.

Cu o echipa interesanta la dispozitie, Karanka are ca obiectiv salvarea de la retrogradare, insa acesta ar mai astepta cateva mutari. Una dintre cerintele tehnicianului iberic a starnit insa rumoare printre fani.

Cotidianul madrilen AS anunta ca Aitor Karanka vrea sa-l imprumute pe Enzo Zidane de la Real Madrid. Fiul lui Zinedine Zidane, in varsta de 21 de ani, a evoluat in sezonul trecut pentru Real Madrid Castilla, insa acum ar putea avea parte de o sansa de a ajunge in Premier League.

Enzo Zidane se afla cu Real Madrid in turneul din Statele Unite, iar finalul cantonamentului de pregatire va decide daca acesta va fi imprumutat sau nu.

Transferurile facute de Middlesbrough in aceasta vara

Victor Valdes - liber de contract
Alvaro Negredo - imprumutat de la Valencia
Antonio Barragan - 2.7 milioane euro, sosit de la Valencia
Marten de Roon - 15 milioane euro, de la Atalanta
Viktor Fischer - 5 milioane euro, de la Ajax
Bernardo Espinosa - liber de contract, ultima data la Sporting Gijon
Gaston Ramirez - liber de contract, ultima data la Southampton
Brad Guzan - liber de contract, de la Aston Villa
Jordan McGhee - imprumutat de la Hearts

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!