Diogo Costa a făcut senzație la Euro 2024
Cele trei mari cluburi din Premier League sunt interesate de transferul lui Diogo Costa, portarul titular al lui FC Porto și al naționalei Portugaliei. Manchester City nu va mai conta pe Ederson (31 de ani), care a acuzat probleme medicale și va rămâne liber de contract la finalul stagiunii 2025-2026, Manchester United vrea să scape de gafeurul Andre Onana (29 de ani), în timp ce Chelsea dorește un goalkeeper mai sigur decât Robert Sanchez (27 de ani) și Filip Jorgensen (23 de ani).
Deși este cotat la 38 de milioane de euro, acesta are o clauză de reziliere de 75 de milioane de euro. Diogo Costa a intrat în istoria Campionatului European după ce a apărat trei penalty-uri în meciul dintre Portugalia și Slovenia și i-a ajutat pe lusitani să se califice în sferturile de finală ale Euro 2024.
Este născut în Elveția, dar joacă pentru Portugalia
Diogo Meireles da Costa (25 de ani / 186 cm) este născut în Elveția, în orașul Rothrist (Cantonul Aargau), dar a crescut în Santo Tirso, lângă Porto, unde s-a mutat la vârsta de 7 ani cu familia. Deține dublă cetățenie, elvețiană și portugheză.
S-a format la juniorii cluburilor AMCH Ringe, CB Povoa Lanhoso și FC Porto. La nivel de seniori a evoluat pentru FC Porto B (2017-2021) și FC Porto (2019-prezent). Are selecții pentru naționalele Portugaliei, la prima reprezentativă strângând 34 de meciuri și prezențe la CM 2022 și Euro 2024.
În palmares are Primeira Liga (2), Taca de Portugal (4), Taca da Liga (1), Supertaca Candido de Oliveira (2), UEFA European Under-17 Championship (2016), UEFA European Under-19 Championship (2018), finala UEFA European Under-21 Championship (2021), UEFA Youth League (2018-2019), medalia Order of Merit, trofeul Primeira Liga Goalkeeper of the Year (2021-2022, 2022-2023) și includerea în Primeira Liga Team of the Year (2021-2022, 2022-2023).
Foto - Getty Images










