”Tunarii” au bifat 20 de victorii după 38 de etape, la care s-au adăugat 14 rezultate de egalitate și patru înfrângeri. Echipa lui Mikel Arteta a terminat campionatul la 10 puncte în spatele liderului Liverpool.
Arsenal vrea să dea lovitura la vară cu transferul starului de 70.000.000 de €
Arsenal a pus ochii pe Benjamin Sesko, fotbalistul cotat la 70 de milioane de euro de site-urile de specialitate, care este legitimat la Red Bull Leipzig din iulie 2023, unde mai are contract până în iunie 2029.
Jurnalistul sportiv Fabrizio Romano scrie că Arsenal și Sesko se află în negocieri intense încă de săptămâna trecută. Ele decurg bine de ambele părți. Nu există deocamdată vreun acord, dar negocierile avansează.
”Se înțelege că Arsenal avansează acum în negocierile pentru Benjamin Šeško, după discuțiile concrete inițiale raportate săptămâna trecută.
Discuțiile sunt în desfășurare și decurg bine între toate părțile implicate – jucătorul și cluburile.
Deocamdată nu există un acord și nici nu este așteptat în acest weekend; însă negocierile avansează”, scrie jurnalistul italian pe rețelele sociale.
Produs de NK Krsko (2010-2018) și NK Domzale (2018-2019), Sesko a fost legitimat la nivel de seniori la Salzburg, Liefering și Leipzig.
Cifrele lui Sesko
- Leipzig: 87 meciuri jucate, 39 goluri înscrise, 8 pase decisive
- Salzburg: 79 meciuri jucate, 29 goluri înscrise, 11 pase decisive
- Liefering: 44 meciuri jucate, 22 goluri înscrise, 6 pase decisive