Alex Ferguson si-a pus Anglia in cap: "Si-a patat mostenirea!" Reactiile dupa autobiografia exploziva si controversata a lui Ferguson:

Sir Alex Ferguson Brendan Rodgers FC liverpool Manchester United Anglia
SPORT.RO
Data publicarii: Vineri 25 Octombrie 2013, 11:40
Data actualizarii: Vineri 25 Octombrie 2013, 11:42

Fostul manager al lui Manchester United, Sir Alex Ferguson, si-a lansat ieri autobiografia exploziva. Criticile pentru afirmatiile controversate ale lui Ferguson nu au intarziat sa apara.

Alex Ferguson a facut multe dezvaluiri surprinzatoare din vestiarul lui Manchester United si a intepat de mai multe ori marea rivala, FC Liverpool, in autobiografia sa lansata joi pe 24 octombrie. Ferguson sugereaza in carte printre altele ca Brendan Rodgers este prea tanar pentru aceasta slujba, il critica pe Kenny Dalglish pentru sprijinul acordat lui Luis Suarez, spune despre Gerrard ca 'nu este un jucator de top' si ca Liverpool mai are nevoie de 8 jucatori pentru a spera la titlu in Premier League. Multe dintre lucrurile aparute au fost criticate atat de presa din Anglia, cat si de oamenii din fotbalul din Premier League.

Managerul lui Liverpool, Brendan Rodgers a reactionat dupa toate lucrurile aparute in cartea lui Alex Ferguson. Ferguson spune, de exemplu, despre Jordan Henderson ca are o problema la alergare si ca va avea dificultati mari in cariera. "Poate ca Ferguson crede ca argumentele sale sunt corecte, dar ceea ce a spus a facut fara sa se gandeasca in vreun fel la jucatori" noteaza cei de la Daily Mail, care considera reactia lui Rodgers fireasca si corecta.

"Ca o persoana care a pregatit jucatori tineri si intelege impactul pe care il pot avea cuvintele asupra lor, ma surprinde ca a spus toate aceste lucruri. Jordan e un copil grozav, un pusti care isi face simtita prezenta in acest sport si cineva care va munci si va lupta pentru a fi cat mai bun. E ca o masina, un atlet formidabil capabil sa joace 2-3 jocuri unul dupa celalalt" spune Brendan Rodgers, cel care crede ca Ferguson si-a patat mostenirea cu cuvintele spuse in carte. Totusi, presa engleza mentioneaza si lucrurile frumoase spuse despre oameni precum David Beckham sau Wayne Rooney.

Totusi, afirmatia ca 'Steven Gerrard nu este un jucator de top' a produs cele mai multe reactii, mai ales ca este cunoscut ca Alex Ferguson a incercat sa-l aduca in 2005 si in trecut a avut numai cuvinte de lauda despre capitanul lui Liverpool: "Este unul dintre cei foarte putini, poate chiar singurul care crede ca Steven nu este un jucator de top. Sa spui ca Gerrard nu e un jucator de top dupa ce a marcat de atatea ori impotriva lui Manchester United de-a lungul timpului si ei au vrut sa-l cumpere, la fel ca Real Madrid si Chelsea si toate celelalte echipe mari din Europa, nu trebuie sa fi luat in seama" a replicat Rodgers.

De asemenea, Rodgers a replicat si la afirmatia conform careia 'Liverpool mai are nevoie de 8 jucatori pentru a se lupta la titlu in Premier League'. "Cred ca ne descurcam bine pentru o echipa care mai are nevoie de 8 jucatori. Oricum, asta inseamna ca avem nevoie cu vreo 2 mai putin decat ei" a raspuns Rodgers.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!