Acuzat de gelozie de Cristiano Ronaldo, Wayne Rooney i-a oferit o nouă replică portughezului

Cristiano Ronaldo Manchester United Wayne Rooney Anglia
SPORT.RO
Data publicarii: Joi 07 Aprilie 2022, 18:37
Data actualizarii: Joi 07 Aprilie 2022, 18:37
Cristiano Ronaldo și Wayne Rooney, foștii coechipieri de la Manchester United, au avut un duel de la distanță în ultimele zile.

Totul a pornit după ce Wayne Rooney, actualul antrenor al lui Derby County, a spus că Ronaldo "nu mai este jucătorul din prima parte a carierei", iar revenirea portughezului la Manchester United nu a fost un transfer bun pentru club.

Acuzat de gelozie de Cristiano Ronaldo, Wayne Rooney i-a oferit o nouă replică portughezului

Cristiano Ronaldo a reacționat rapid pe rețelele sociale, iar la o postare a lui Wayne Rooney în care apare alături de Jamie Carragher la o emisiune TV, a scris: "Doi geloși".

După ce a văzut comentariul lui Ronaldo, care a strâns peste 130.000 de aprecieri pe Instagram, Rooney a explicat că sentimentul de gelozie este normal pentru orice jucător atunci când se raportează la un fotbalist de talia lui Cristiano, cu excepția lui Lionel Messi.

"Am văzut ce a scris în dimineața asta. Probabil nu există fotbalist în lumea asta care să nu fie gelos față de Cristiano. Cariera lui, trofeele câștigate, banii obținuți, pătrățelele lui...

Orice jucător, cu excepția lui Lionel Messi, este gelos", a spus Wayne Rooney, citat de The Sun.

Cristiano Ronaldo (37 de ani) a revenit la Manchester United în vara anului trecut, după ce a fost vândut de Juventus. Portughezul a jucat în 32 de meciuri din acest sezon și a marcat 18 goluri.

Wayne Rooney și Cristiano Ronaldo au fost colegi în atacul lui Manchester United în perioada 2004-2009. Ulterior, portughezul a s-a transferat la Real Madrid, unde a petrecut nouă sezoane.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!