„UEFA condamnă invadarea Ucrainei de către Rusia!” Forul european, pregătit să ofere sprijin țării vecine

UEFA Rusia Ucraina Amicale UEFA
SPORT.RO
Data publicarii: Joi 24 Februarie 2022, 17:06
Data actualizarii: Joi 24 Februarie 2022, 17:15

UEFA, mesaj de susținere pentru Ucraina.

UEFA a anunţat, joi, într-un comunicat, că este pregătită să ajute poporul ucrainean şi condamnă ferm invadarea Ucrainei de către Rusia.

Forul a precizat că va lua decizii legate de situaţia actuală în Comitetul Executiv de vineri.

„UEFA condamnă invadarea Ucrainei de către Rusia.

UEFA împărtăşeşte îngrijorarea semnificativă a comunităţii internaţionale cu privire la situaţia de securitate din Europa şi condamnă ferm invadarea Ucrainei de către armata Rusiei.

În calitate de for care conduce fotbalul european, UEFA munceşte neobosită pentru dezvoltarea şi promovarea fotbalului în conformitate cu valori europene cum sunt pacea şi respectarea drepturilor omului, în spiritul Cartei Olimpice.

Rămânem hotărâţi în ceea ce priveşte solidaritatea cu comunitatea fotbalului din Ucraina şi suntem pregătiţi să îi întindem o mână de ajutor poporului ucrainean.

Gestionăm această situaţie cu seriozitate şi urgenţă maxime. Decizii vor fi luate în Comitetul Executiv al UEFA anunţat pentru mâine”, este comunicatul forului continental.

Rusia anunţă distrugerea a 74 de instalaţii militare, între care 11 aerodromuri

Armata rusă a anunţat joi că a distrus 74 de instalaţii militare, între care 11 aerodromuri, în Ucraina, unde Moscova a lansat în cursul dimineţii o operaţiune militară de amploare.

„Ca urmare a atacurilor forţelor armate ruse, au fost distruse 74 de instalaţii terestre ale infrastructurii militare ucrainene. Aceasta include 11 aerodromuri ale Forţelor aeriene”, a anunţat la televiziune purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării, generalul Igor Konaşenkov.

Acesta a anunţat de asemenea distrugerea a „trei posturi de comandă, unei baze navale ucrainene şi a 18 staţii radar şi sisteme de apărare antirachetă S-300 şi Buk-M1” ucrainene, precum şi a unui elicopter de atac şi a „patru drone Bayraktar TB-2” fabricate în Turcia.

El a mai susţinut că separatiştii proruşi din Doneţk şi Lugansk au reuşit, sub focul de acoperire al bombardamentelor ruse, să înainteze şapte kilometri.

Toate aceste afirmaţii nu au fost verificate sau confirmate de alte surse.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!