Sandra Izbasa si compania pot primi maxim 51.000 de euro pentru cele doua medalii de aur, doua de argint si una de bronz!

SPORT.RO
Data publicarii: Luni 07 Aprilie 2008, 15:30
Data actualizarii: Luni 07 Aprilie 2008, 15:30
MERITA? VEZI CATI BANI PRIMESC GIMNASTELE!

Gimnastele romane participante la Campionatele Europene de la Clermont-Ferrand ar putea fi premiate de catre Agentia Nationala pentru Sport cu suma toatala de cel mult 192.500 de lei, pentru performantele obtinute la aceasta competitie, cinci medalii si un loc sase. Gimnastele din Romania au castigat cinci medalii la senioare, doua de aur, doua de argint si una de bronz, in cadrul Campionatelor Europene la Clermont-Ferrand (Franta). Romania a obtinut doua medalii de aur, in concursul pe echipe (Sandra Raluca Izbasa, Steliana Nistor, Gabriela Dragoi, Anamaria Tamarjan si Cerasela Patrascu), si la sol, prin Sandra Raluca Izbasa.

Steliana Nistor a castigat o medalie de argint la paralele, in timp ce Sandra Raluca Izbasa s-a clasat pe locul doi la barna. Medalia de bronz la senioare a fost adusa de Anamaria Tamirjan, la sol. Astfel, pentru titlul european pe echipe, fiecare gimnasta ar putea primi cel mult 28.000 de lei. Legislatia in vigoare, revizuita in 2007 in privinta cuantumului premiilor pentru sportivi, prevede ca locul intai la Campionatele Europene sa fie recompensat cu 14.000 de lei, suma care poate fi dublata, in cazul probelor olimpice, cu aprobarea presedintelui Agentiei Nationale pentru Sport.

Suma cea mai mare ar putea-o primi Sandra Izbasa, 64.400 lei (cate 28.000 lei pentru titlurile europene pe echipe si la sol si 8.400 lei pentru argintul de la barna), urmata de Steliana Nistor, 38.500 lei (28.000 pentru titlul pe echipe, 8.400 lei pentru argintul de la paralele si 2.100 lei pentru locul sase la barna) si Anamaria Tamarjan, 33.600 lei (28.000 lei pentru titlul pe echipe si 5.600 lei pentru bronzul de la sol). Celelalte componente ale echipei Romaniei, Gabriela Dragoi si Cerasela Patrascu, vor fi premiate cu cate cel mult 28.000 lei pentru aurul pe echipe.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!