Femeia care a provocat un accident cumplit in prima zi a Turului Frantei s-a predat la politie. Ce se va intampla cu ea

accident Turul Frantei femeie arestata Turul Frantei Turul Frantei 2021 Alte sporturi
SPORT.RO
Data publicarii: Vineri 02 Iulie 2021, 14:08
Data actualizarii: Vineri 02 Iulie 2021, 14:13

Zeci de ciclisti au suferit rani la maini si la picioare dupa ce o spectatoare intrata pe sosea a fost acrosata de rutieri in etapa dintre Brest si Landerneau.

Femeia, care a fost data in urmarire de politia din Landerneau, s-a predat la cateva zile de la incident. Ea a fost arestata pentru provocarea unui accident nesabuit si a fost amendata cu 1.500 de euro. Organizatorii competitiei au anuntat, miercuri, ca o vor da in judecata pentru daunele provocate sportivilor.

La o zi dupa arestare, organizatorii Turului Frantei au anuntat ca au renuntat la acuzatiile indreptate impotriva femeii. Insa, ciclistii afectati de incident pot, in continuare, sa deschida procese individuale pentru a obtine eventuale despagubiri.

Printre cei care au avut cel mai mult de suferit de pe urma haosului creat in prima etapa se numara ciclistul german Jasha Sutterlin. El a fost nevoit sa se retraga din cursa din cauza ranilor suferite dupa ce a cazut de pe bicicleta.

Vezi VIDEO mai jos!

Rutierul german Tony Martin a fost cel care s-a izbit de panoul din carton pe care femeia l-a afisat in fata camerelor de luat vederi, incomodandu-i pe ciclisti.

El a reactionat dur pe Instagram la adresa celor care, din exhibitionism, le pun vietile in pericol celor care concureaza in Turul Frantei.

Tuturor oamenilor de pe marginea drumului care cred ca Turul Frantei este circ, oamenilor care risca totul pentru un selfie cu un pluton care vine cu 50 km/h, oamenilor care cred ca e dragut sa-si arate fundurile goale, oamenilor bauti care ne imping in laturi in urcare, celor care cred ca e o idee buna sa tina un panou in fata drumului in timp ce trece plutonul... vreau sa le cer cu insufletire: va rog respectati rutierii si Turul Frantei! Folositi-va creierul sau stati acasa! Nu va vrem aici. Ne riscati viata si visurile pentru care am muncit atat de mult”, a scris germanul.

Turul Frantei se desfasoara intre 26 iunie si 18 iulie.

Fotografii: Getty Images

Vezi și VIDEO:

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!