Numită Game Changer, ediția 2025 a celui mai dificil raliu hard enduro din lume, este programată în perioada 22-26 iulie, iar printre debutanți îi găsim pe Sam Sunderland și Johnny Aubert. Sunderland este dublu câștigător al Raliului Dakar, iar Aubert dublu campion mondial de enduro.
Concurenți din peste 60 de țări sunt în drum către Sibiu, unde se fac ultimele pregătiri pentru debutul celei de a 22-a ediții a Red Bull Romaniacs.
Luni, 21 iulie este programată ceremonia de deschidere, care include parada națiunilor, un demo ride pe traseul de la Prolog făcut de concurenții de la Gold, conferința de presă și o sesiune de meet & greet (Bd.ul Coposu, lângă fântână ora 14:20). Iar pe 22 iulie, acțiunea începe de dimineață cu rundele de calificare pentru clasele Adventure, urmând ca la 17:00 să se dea startul finalelor de la Prolog.
Finalele sunt live pe Pro Arena și pe VOYO.