GALERIE FOTO Andrew Tate a postat pe social media din închisoare, iar acum face acuze grave: „Nu există justiție în România!”

Andrew Tate Tristan Tate Virale
SPORT.RO
Data publicarii: Miercuri 25 Ianuarie 2023, 13:37
Data actualizarii: Miercuri 25 Ianuarie 2023, 14:24

Fraţii Tate au ajuns, miercuri, la sediul DIICOT unde participă la perchiziţiile informatice. Ambii s-au declarat nevinovaţi, iar Andrew Tate susţine că dosarul procurorilor împotriva lor este ”gol”.

Andrew şi Tristan Tate sunt, miercuri, la sediul DIICOT unde participă la percheziţiile mediilor de stocare pe care procurorii le-au ridicat în urma percheziţiilor efectuate în dosar.

Ambii s-au declarat nevinovaţi. În timp ce Tristan Tate susţine că nu există dovezi împotriva sa, Andrew Tate afirmă că dosarul procurorilor este gol.

„Este un dosar gol. Ştiu că nu am făcut nimic greşit. E un dosar gol. Știu că nu am făcut nimic greșit. Nu există justiție în România, din păcăte, a afirmat Andrew Tate.

Avocatul celor doi, Eugen Vidineac, a afirmat, la rândul său, că înregistrăzile pe care le au procurorii nu conţin elemente incriminatoare.

Andrew şi Tristan Tate, împreună cu alte două persoane, au fost reţinuţi pentru 24 de ore de către DIICOT la finalul anului trecut, în urma unor percheziţii - mai multe detalii AICI.

Dosarul, deschis în aprilie 2021, vizează constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de persoane şi viol.

Ulterior, fraţii Tate au fost arestaţi preventiv, mandatul de arestare fiind prelungit până în 27 februarie.

Andrew Tate, mesaj din închisoare

În aceeași zi în care au apărut în fața DIICOT, Andrew Tate a postat un mesaj motivațional pentru urmăritorii săi de pe rețelele de socializare.

„Cea mai mare povară din închisoare este să fii privat de cea mai mare superputere pe care o au bărbații. Fiecare dintre voi, cei care citiți aceste rânduri, aveți libertatea de a vă canaliza toate emoțiile în acțiuni pozitive.

Dacă ești prea stresat pentru a dormi? Lucrează. Deprimat de situația în care te afli? Schimb-o. Ești supărat că te-a părăsit iubita? Du-te la sală.

Fiecare dintre emoțiile tale pot fi canalizate în acțiuni pozitive în lume. Fiecare emoție este un combustibil pentru a te propulsa spre cele mai înalte puncte de succes. Aveți libertatea de a lucra, acces nelimitat la lumea exterioară și emoții care să vă alimenteze acțiunile. În închisoare ai tot combustibilul, dar ieșiri limitate.

Ești în interiorul The Real World (numele aplicației, „Lumea reală”, în traducere), cu libertate nelimitată și îndrumare nelimitată. Profesorii tăi ți-au dat liste de sarcini, știi exact ce ai de făcut tot timpul. Acesta este un memento pentru a nu irosi combustibilul care vă este dat. Folosiți-vă emoțiile naturale pentru a deveni mari”, este mesajul postat de Andrew Tate pe rețelele de socializare.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!