Mourinho nu a avut nevoie de el, PSG e gata sa trimita un munte de bani la Wolfsburg! Impresarul belgianului i-a dezvaluit pretul

Kevin De Bruyne PSG Wolfsburg Transfer Market
SPORT.RO
Data publicarii: Marti 28 Aprilie 2015, 18:55
Data actualizarii: Marti 28 Aprilie 2015, 19:05

Vandut in 2014 de Chelsea pentru 20 de milioane de euro, belgianul De Bruyne traverseaza un sezon absolut fantastic, cu 15  goluri si 22 de assituri pana in acest moment.

Unul dintre MVP-urile sezonului din Bundesliga, belgianul Kevin De Bruyne traverseaza un sezon formidabil. Tanarul jucator, cumparat in vara anului trecut de Wolfsburg in schimbul a 22 de milioane, a devenit acum una dintre cele mai vanate tinte pe piata transferurilor.

Cedat usor de Chelsea, dupa ce Mourinho a anuntat ca nu mai are nevoie de el, De Bruyne are deja oferte tari. Autor a 15 goluri si 22 de pase decisive in toate competitiile, acesta a ajuns sa fie cotat deja de sefii lui Wolfsburg la 60 de milioane de euro, insa acest lucru nu ii sperie pe milionarii din fotbal.

Dupa ce presa belgiana a anuntat ca directorul sportiv al lui Manchester City, Txiki Begiristain, s-a intalnit deja de doua ori cu reprezentantii lui Wolfsburg, impresarul lui De Bruyne a facut public si interesul lui PSG.

Potrivit acestuia, francezii sunt extrem de tentati sa-l cumpere, in ciuda pretului foarte mare fixat.

"PSG este un club atractiv pentru Kevin, au prestigiu si au resursele necesare pentru a-l cumpara. PSG este un club cu ambitii mari, iar lui Kevin i-ar placea sa joace acolo.

El ar reprezenta un mare ajutor pentru atacul lui PSG, unde i-ar ajuta pe Cavani si Ibrahimovic cu pasele sale decisive.

Un fotbalist ca el merita cel putin 50-60 de milioane de euro. Cluburile care se gandesc sa dea 30 de milioane probabil ca au pierdut contactul cu realitatea", a spus Patrick De Koster, agentul lui De Bruyne.

De Bruyne a crescut la Gent si Genk, iar intre 2012 si 2014 s-a aflat sub contract cu Chelsea. Echipa londoneza l-a imprumutat insa in Belgia, iar mai apoi la Werder, in Bundesliga.

Doar 3 meciuri a jucat belgianul in tricoul lui Chelsea

29 de selectii si 7 goluri are acesta la nationala Belgiei

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!