În ceea ce poate fi ultimul sezon al carierei Soranei Cîrstea (35 de ani, 164 WTA) de jucătoare profesionistă de tenis, jucătoarea din România va avea un prim duel tare în turneul de la Roland Garros.
Sorana Cîrstea, față în față cu posibilul „ultim dans” pe zgura de la Roland Garros
Partida care poate rămâne ultima jucată de Sorana Cîrstea pe zgura pariziană fusese inițial programată pentru prima zi a turneului, însă organizatorii au hotărât amânarea duelului Sorana Cîrstea - Tamara Korpatsch pentru o zi ulterioară.
În consecință, ziua de debut a întrecerii majore de la Paris va avea loc fără ca vreuna dintre cele cinci românce să fie repartizată pe ordinea de joc.
Tamara Korpatsch a câștigat Transylvania Open, în 2023
Germanca Tamara Korpatsch (30 de ani, 148 WTA) a reușit, în întreaga carieră, doar două participări pe tabloul principal la Roland Garros.
A obținut unica victorie în 2024, în fața americancei Ashley Krueger, pe care a învins-o dramatic, scor 4-6, 6-4, 7-6 (9).
A câștigat, în schimb, ediția 2023 a turneului WTA 250 de la Cluj-Napoca, în a cărei finală a depășit-o pe Gabriela Ruse în minimum de seturi, scor 6-3, 6-4.








































