Tiriac: 'Pe Nastase poti sa-l acuzi de orice, dar nu ca e rasist sau xenofob!' Ce spune despre scandalul URIAS de la meciul de FED Cup

Ion Tiriac Ilie Nastase Tenis
SPORT.RO
Data publicarii: Vineri 28 Aprilie 2017, 10:32
Data actualizarii: Vineri 28 Aprilie 2017, 10:35

Ion Tiriac crede ca Ilie Nastase, vizat de o ancheta ITF dupa comportamentul de la intalnirea de Fed Cup dintre Romania si Marea Britanie, de saptamana trecuta, nu poate fi acuzat de rasism sau xenofobie.

"Sunt foarte multi xenofobi si paranoici in jurul nostru si in lumea asta. Ce a spus Nastase despre Serena? Ca o sa nasca un copil. Cel mai bun prieten al lui Ilie, Noah, a facut un comentariu: «Sunt alaturi de tine». Pe Nastase poti sa-l acuzi de orice, dar nu ca e rasist sau xenofob. Xenofobi sunt cei care au scos acest lucru din context si l-au mutat in alta parte.

Nastase a facut clinici cu Arthur Ashe pentru albi, negri, verzi, galbeni si toate culorile. Noi am trait mereu impreuna cu alte natiuni, de pe diferite continente. Nu am facut niciodata diferenta asta. Scoaterea din context a acestei probleme este o rusine pentru cei care au facut-o", a spus Tiriac.

Ion Tiriac este de parere ca Nastase a spus ceea ce trebuia inainte de a fi trimis in tribuna, la intalnirea de la Mamaia. "Din pacate, puneti caruta inaintea cailor. Capitanul echipei Romaniei de tenis, Mr. Nastase, s-a ridicat in picioare si a spus «domnul arbitru, nu ai voie sa o lasi sa depaseasca cele 20 de secunde intre mingi» si «jucatoarea nu are dreptul sa se adreseze direct arbitrului. Capitanul de echipa e singurul care vorbeste cu tine». I s-a spus sa stea jos, apoi a primit avertisment. Apoi i-a dat al doilea avertisment, fara niciun fel de rezultat.

Vine si arbitrul principal si e descalificat. Pana aici, oarecum au dreptul, dar nu au facut-o corect. Capitanul echipei Romaniei a spus ce trebuia sa spuna, a fost foarte corect. Din momentul in care i-au luat titlul, l-au trimis in tribuna. Omul s-a dus in tribuna. Apoi au dat drumul la meci, dupa care Sorana a castigat un game si apoi il scot pe domnul Nastase din tribuna fara niciun drept. Ei au dreptul doar la suprafata de joc. Tribuna apartine organizatorului. Din momentul ala, persoana privata Ilie Nastase, care nu este un sfant, o stim cu totii, si-a dat oarecum in petec si nu a mai fost Nastase capitanul echipei", a adaugat Tiriac.

Federatia Internationala de Tenis (ITF) a deschis o ancheta dupa un comentariu al capitanului nejucator al echipei de Fed Cup a Romaniei, Ilie Nastase, despre copilul nenascut al Serenei Williams.

News.ro

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!