Perechea româno-chineză Sorana Cîrstea/Shuai Zhang a câștigat trofeul în proba de dublu a turneului WTA 500 de la Linz (Austria) dotat cu premii totale de 1.049.083 de euro.
Cîrstea și Zhang au învins duminică în finală, cu 6-3, 6-2, cuplul compus din jucătoarele cehoaicele Jesika Maleèkova și Miriam Skoch.Sorana Cîrstea și partenera sa, principalele favorite, au obținut victoria după 69 de minute de joc.
“Felicitări adversarelor noastre. Îi mulţumesc colegei mele pentru că m-a învăţat să joc dublu în această săptămână. Mulţumesc mult pentru această săptămână frumoasă. Mă voi retrage în acest an şi sunt fericită că voi avea în vitrină acest trofeu. Este unul dintre turneele mele preferate. Sunt foarte fericită”, a spus Cîrstea la ceremonia de după finală.
Perechea câştigătoare a turneului a obţinut 53.510 euro şi 500 de puncte, iar învinsele din finală 32.520 euro şi 325 de puncte.
La simplu, Sorana Cîrstea s-a oprit în sferturile de finală, fază în care a fost eliminată de rusoaica Mirra Andreeva, care a obţinut apoi trofeul. Pentru participarea în sferturi, românca a obţinut 30.435 de euro şi 108 puncte.







































