Irina Begu, dubla campioana la Bucuresti! A castigat si la dubla alaturi de Raluca Olaru

Irina Begu Julia Georges Tenis
SPORT.RO
Data publicarii: Duminica 23 Iulie 2017, 18:52
Data actualizarii: Duminica 23 Iulie 2017, 21:24

Calificata atat in finala la simplu, cat si in cea la dublu, Irina Begu a reusit sa obtina ambele trofee!

Irina-Camelia Begu, locul 58 WTA si cap de serie numarul 7, a castigat turneul BRD Bucharest Open, impunandu-se in finala cu sportiva germana Julia Goerges (locul 45 WTA si cap de serie 3), scor 6-3, 7-5. Begu s-a impus intr-o ora si 37 de minute.

Irina Begu a castigat si turneul de la dublu alaturi de Raluca Olaru! Begu si Olaru au invins in finala cuplul Elise Mertens/Demi Schuurs (Belgia/Olanda), cap de serie numarul 2, scor 6-3, 6-3, intr-o ora si 19 minute.

Romanca a reusit un break in primul set, la scorul de 1-1. Ea si-a adjudecat setul in 42 de minute. in setul al doilea, Goerges a facut break la 3-3, preluand conducerea cu 4-3, insa imediat Begu a facut rebreak si a egalat - 4-4. Irina Begu a castigat apoi setul cu 7-5.

"In urma cu o luna a venit Catalina Cristea sa ma intrebe de acest trofeu, ce parere am... Nu m-am gandit nicio secunda ca dupa o luna il voi tine in mana. Sunt foarte foarte fericita si nu-mi vine sa cred ca este al meu", a spus Begu la ceremonia de premiere.

Begu a felicitat-o pe adversara sa din finala, Julia Goerges, si i-a adresat cateva cuvinte in limba engleza: "Felicitari. Iti urez succes pentru restul sezonului. Stiu ca esti o jucatoare buna si vei castiga turnee".

Pentru Irina Begu, este al patrulea titlu WTA la simplu, dupa cele obtinute la Taskent (2012), Seul (2015) si Florianopolis (2016).

La dublu, Begu are in palmares patru trofee in circuitul WTA: 2014 - Rio de Janeiro (alaturi de Irigoyen), Seul (Arruabarrena); 2013 - 's-Hertogenbosch (Medina Garrigues); 2012 - Hobart (Niculescu).

Premiul pentru castigatoarea turneului de la Bucuresti la simplu este de 43.000 de dolari si 280 de puncte WTA, iar cea pentru invinsa din finala este de 21.400 de dolari si 180 de puncte.

La dublu, premiul pentru perechea care va castiga finala este de 12.300 de dolari si 280 de puncte, iar cel pentru cuplul invins in finala este de 6.400 de dolari si 180 de puncte.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!