Cinci au fost, doi au rămas! România a abordat calificările de la French Open 2025 cu Ana Bogdan (175 WTA), Miriam Bulgaru (203 WTA), Patricia Țig (215 WTA), Mihaela Buzărnescu (fără clasament) și cu Filip Jianu (229 ATP).
Acum, când se apropie weekend-ul și meciurile decisive pentru intrarea pe tabloul principal, mai avem doi jucători în competiție: Miriam Bulgaru și Filip Jianu. Amândoi au avansat până în turul III al calificărilor, făcând niște meciuri excelente și depășind toate așteptările.
Bulgaru – Țig, meci de aproape 3 ore!
Astăzi, la feminin, față în față au ajuns româncele Miriam Bulgaru (foto) și Patricia Țig, într-o partidă care, inițial, fusese programată pentru ziua de ieri.
A ieșit un duel cu adevărat spectaculos, de 2 ore și 53 de minute, în care Bulgaru s-a impus cu 6-4, 4-6, 7-5. În decisiv, Țig a avut 5-3 și a servit pentru a închide partida. Și-a pierdut însă serviciul, permițându-i lui Bulgaru să revină și, ulterior, să și câștige.
În partida decisivă pentru intrarea pe tabloul principal, Miriam Bulgaru (26 de ani) se va duela cu Julia Riera (Argentina, 22 de ani, 204 WTA). Dacă nu vor fi schimbări în program, meciul ar trebui să aibă loc, vineri, după ora 13.30, ora României.
Dacă ar ajunge pe tabloul French Open, Bulgaru ar realiza o premieră, în condițiile în care nu trecuse de turul II al calificărilor până în acest an. Deocamdată, ea și-a asigurat un cec în valoare de 43.000 de euro pentru pătrunderea în turul III al calificărilor.
De partea cealaltă, Patricia Țig (30 de ani) a plecat acasă cu un cec de 29.500 de euro.