Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost eliminată, sâmbătă, în calificările turneului WTA 500 Bad Homburg Open.
Ce a făcut Sorana Cîrstea în confruntarea cu Ajla Tomljanovic
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 79 WTA) a cedat în primul tur al calificărilor de la turneul german.
Sorana a fost întrecută în două seturi de jucătoarea australiană Ajla Tomljanovic (32 de ani, locul 66 WTA), scor 6-2, 6-3. Ajla s-a impus după o oră şi şapte minute şi va juca în ultimul tur de calificări cu jucătoarea germană Eva Lys.
Sorana Cîstea va juca la Iași
Tenisul feminin românesc încă trăiește clipe intense, la cel mai înalt nivel al circuitului de elită.
La scurt timp după ce Transylvania Open - turneu WTA 250 cu licență permanentă - și-a anunțat datele de desfășurare pentru ediția din 2026, 31 ianuarie - 7 februarie, competiția WTA 250 de la Iași a anunțat-o pe Sorana Cîrstea drept participantă în ediția din această vară.
- Sorana Cîrstea și Jaqueline Cristian vor participa la turneul WTA 250 de la Iași
În săptămâna 14 - 20 iulie, Sorana Cîrstea va juca la Unicredit Iași Open, într-o participare care ar putea rămâne ultima a carierei sale, într-o competiție din România.