Austriacul Dominic Thiem va disputa prima sa finală ATP în actualul sezon

Dominic Thiem ATP Tenis Tenis Dominic Thiem
Alexandru Hațieganu
Data publicarii: Sambata 05 August 2023, 09:28
Data actualizarii: Sambata 05 August 2023, 09:32

Jucătorul austriac de tenis Dominic Thiem, pentru prima oară într-o finală, în acest an.

Dominic Thiem, fost număr 3 mondial, în prezent pe locul 116 ATP, va disputa sâmbătă prima sa finală în actualul sezon, la turneul ATP 250 pe zgură de la Kitzbuehel (Austria), dotat cu premii totale de 562.815 euro.

Vineri seara, Thiem a trecut în semifinale, după o partidă care a durat 3 ore şi jumătate, cu 6-7 (3/7), 7-5, 7-6 (10/8), de sârbul Laslo Djere (38 ATP, favorit nr. 5). A fost un meci în care s-au reuşit 17 aşi, 9 pentru Djere, 8 pentru Thiem, sârbul făcând 2 duble greşeli, iar austriacul 5.

Thiem a câştigat titlul la Kitzbuehel în 2019, iar în 2014 a jucat finala.

În ultimul act, Dominic Thiem îl va avea ca adversar pe argentinianul Sebastian Baez (72 ATP) care, aşa cum se ştie, l-a învins în cealaltă semifinală pe compatriotul său, principal favorit, Tomas Etcheverry (34 ATP) cu 6-7 (5/7), 6-3, 4-6.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!