Percepută drept o echipă cu jucători valoroși, dar care mizează mult și pe fotbaliști trecuți de 30 de ani, U Cluj arată că mizează pe o strategie coerentă, cu efecte în viitor.
Antrenată de Ioan Ovidiu Sabău, U Cluj va putea lua în calcul o soluție pentru postul de portar întrucât gruparea "Șepcilor Roșii" are pe termen lung ca țintă și titlul în Superliga.
Iar cum România a dat mereu portari de mare calitate, care au impresionat de tineri, U Cluj a anunțat că un portar de real talent, în vârsă de 16 ani, a semnat primul său contract de profesionist.
Tudor Coșa are 16 ani, evoluează la U Cluj Under 17 și a sosit la formația ardeleană în urmă cu trei sezoane.
U Cluj, lovitură de mare viitor! Anunțul făcut de echipa lui Sabău
"FC Universitatea Cluj continuă să își consolideze viitorul. Portarul echipei de juniori U17, Tudor Coșa (16 ani), a semnat primul contract cu echipa noastră, el fiind jucătorul Universității până în 2028.
Sosit în 2022 în Academia FC Universitatea Cluj de la FC Bacău, Tudor Coșa a cucerit titlul de campion național U15 la finalul primului sezon în alb și negru. A contribuit decisiv la câștigarea Supercupei Elitelor în acel sezon, apărând penalty-ul decisiv la loviturile de departajare împotriva celor de la Viitorul Cluj.
Sezonul 2023/2024 a adus un nou titlu național pentru Tudor Coșa. Cu Tudor în poartă, echipa de juniori U16 a Universității s-a impus cu 4-3 la loviturile de departajare în finala cu Universitatea Craiova, după ce în timpul regulamentar de joc scorul a fost 1-1. Buia, Tamaș, Bodnar și Ciortea au marcat la loteria penalty-urilor, iar Coșa a apărat al treilea penalty al craiovenilor.
Evoluțiile bune pentru ”U” i-au adus multiple convocări în lotul național U15 și ulterior U16. Pentru România U15, Tudor a bifat 8 prezențe, în timp ce pentru România U16 a evoluat de 12 ori", scriu cei de la U Cluj.
Portarii lui U Cluj în sezonul actual
- EDVINAS GERTMONAS
- ȘTEFAN LEFTER
- DENIS MOLDOVAN