La Craiova, gazdele au avut prima şansă de gol, în minutul 5, prin Baiaram. Bucureştenii au replicat prin loviturile de cap ale lui Bîrligea, din minutele 8 şi 20. Târnovanu a respins şutul lui Baiaram, din minutul 29.

În partea secundă, lovitura de cap a lui Zajkov s-a dus puţin pe lângă poartă, în minutul 59, iar Cisotti a ratat o mare ocazie, în minutul 65. Portarul Laurenţiu Popescu a scos incredibil la voleul lui Gele, în minutul 77, pentru ca Târnovanu să scoată cu piciorul şutul lui Carlos Mora, trei minute mai târziu. 

Mora a lovit bara din trei metri în minutul 90+3 şi a fost 0-0 în cele din urmă. FCSB este lider în play-off, cu 36 de puncte. Universitatea e a treia, cu 33 de puncte.

Mihai Rotaru a comentat declarațiile celor de la FCSB

După joc, atât Gigi Becali, cât și Florin Tănase au criticat maniera de arbitraj a lui Horațiu Feșnic, iar patronul de la Universitatea Craiova a venit cu replica pentru rivalii din București.

"Să fim serioși. Ei sunt nemulțumiți pentru că sunt obișnuiți cu alte arbitraje. Eu nu pot să comentez declarațiile fotbaliștilor.

Ei sunt actorii principali. Sigur că sunt nemulțumiți dacă luăm metoda comparației. Arbitraj foarte bun, a lăsat meciul să curgă. Lăsați-ne să jucăm fotbal. Sunt nemulțumiți pentru că au jucat două meciuri cu noi în sezonul regular cu om în plus. Sigur că sunt obișnuiți să joace cu un om în plus față de ce se întâmplă pe teren.

Haideți să trecem peste, nu stau acum. Nu sunt prieten cu Gigi Becali, nu am zis niciodată. Screciu nu îl calcă pe Chiricheș, pune piciorul în pământ, nu se dă al doilea galben. Se dă la Ngezana în minutul 45, în meciul anterior", a declarat Mihai Rotaru, la Fanatik.