Internaționalul român vrea să revină în cea mai bună formă pentru barajul pe care echipa națională îl va disputa contra Turciei în luna martie pentru calificarea la Cupa Mondială.
Javier Valle: ”Drăgușin promitea mult! Vom vedea!”
La Tottenham este dificil să acumuleze minute, motiv pentru care Drăgușin își dorește să schimbe echipa. AS Roma și AC Milan s-au interesat de împrumutul fundașului român, însă Spurs nu este de acord să îl cedeze doar temporar pe Drăgușin.
S-a vorbit și despre o ofertă de transfer venită din partea lui RB Leipzig, însă, până în momentul de față, situația lui Drăgușin este incertă. Recent, jurnalistul Matteo Moretto a scris că internaționalul român a ajuns și pe lista unui club de top din La Liga.
Se pare că Villarreal se interesează de situația lui Drăgușin. Jurnalistul DAZN Javier Valle a vorbit despre un eventual transfer al fotbalistului român. Spaniolii sunt încântați de o eventuală mutare, mai ales că îl cunosc bine pe Drăgușin încă de pe vremea când fundașul central reprezenta România la tineret.
”Moretto ne-a spus astăzi, în exclusivitate pentru DAZN, că Villarreal se interesează de fundașul central Radu Drăgușin. Are 23 de ani. Două apariții în Premier League în acest an. David Fernandez îmi spunea că arăta foarte bine la naționala U21 a României. Promitea mult. Vom vedea”, a spus jurnalistul DAZN, Javier Valle.