"Chiriches a acceptat oferta, dar poate fi FURAT". Fundasul are 3 variante de LUX pentru aceasta iarna

Vlad Chiriches AS Roma Italia Tottenham Stranieri
SPORT.RO
Data publicarii: Miercuri 03 Decembrie 2014, 10:28
Data actualizarii: Miercuri 03 Decembrie 2014, 15:36

►Numele lui Vlad Chiriches a ajuns la "hot topics" in presa internationala
►Fundasul are mari sanse sa fie protagonistul unei mutari importante in urmatoarea perioada de transferuri, iar italienii fac un anunt de ultima ora

Vlad Chiriches nu a impresionat in acest sezon la Tottenham, dar romanul e vazut ca solutie pentru problemele din aparare de mai multe cluburi mari.

Ajuns la Londra in vara anului trecut, Vlad Chiriches a avut parte de o perioada cu suisuri si coborasuri, iar acum poate fi protagonistul unei noi mutari. Romanul are parte de concurenta serioasa in apararea lui Tottenham, motiv pentru care formatia de pe White Hart Lane ar putea decide sa-l cedeze pe acesta macar sub forma de imprumut in urmatoarea perioada de mercato.

Cea mai vehiculata pista este cea a italienilor de la AS Roma, date fiind relatiile foarte bune dintre directorii sportivi ale celor doua cluburi - Walter sabbatini (Roma) si Franco Baldini (Tottenham).

Cu toate acestea, presa italiana anunta ca mutarea lui Chiriches la Roma este pusa in pericol de un interes de ultima ora al sicielienilor de la Napoli, in ciuda faptului ca fundasul si-a dat acceptul pentru a fi imprumutat pe Olimpico.

Italienii anunta ca AS Roma inca spera la fundasul roman, conducatorii formatiei giallorosso bazandu-se pe relatia Sabbatini - Baldini. Chiar si asa, acestia sunt gata sa-si ia masuri de precautie si il monitorizeaza atent si pe Eder Alvarez Balanta, un tanar fundas columbian aflat sub contract cu River Plate. Pe lista Romei se mai afla si portarul Petr Cech, cel care ar putea pleca de la Chelsea din cauza concurentei cu Thibaut Courtois. Cech l-ar putea inlocui pe veteranul Morgan De Sanctis in poarta capitolinilor, scrie Corierre Giallorosso.

Un alt site al Romei, Gazzetta Giallorossa, noteaza si el: "Impresarul lui Chiriches a fost la Trigoria recent, acolo unde a negociat cu Walter Sabbatini o posibila mutare. Jucatorul si-a dat ok-ul pentru imprumut, dar mutarea nu e sigura". Acelasi site mai avanseaza o pista si spune ca argentinianul Gabriel Paletta ar putea fi solutia de avarie in cazul in care mutarea lui Chiriches pica: "Paletta va pleca sigur de la Parma in ianuarie".

Nu mai departe de ieri, cotidianul englez Daily Express scria ca si Arsenal il vrea pe Vlad Chiriches sub forma de imprumut (DETALII AICI).

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!