Bernardo Brovarone, agent FIFA și cunoscut susținător al Fiorentinei, a pus sub semnul întrebării postul de titular al fundașului român.
„Pentru mine, Drăgușin este de mult timp un fundaș defect. Nu este ușor. Este un jucător care, într-o zi, poate face un salt important de calitate, dar pe teren pare greoi. Marchează de la trei metri, într-un mod confuz, iar asta duce deseori la două sau trei gafe pe meci”, a spus Brovarone, la Radio Bruno.
„Nu m-ar mira dacă Pongracic i-ar fura locul”
Italianul a continuat atacul la adresa fundașului român și a făcut referire la perioada petrecută în Anglia. Brovarone consideră că Drăgușin își poate pierde rapid locul în primul „11” al Fiorentinei.
„Nu e ușor. Nu a dat niciodată semne de îmbunătățire, nici măcar în Anglia; ca să nu mai vorbim de faptul că Juve l-a scos apoi din joc și l-a vândut la Genoa. Nu m-ar mira dacă Pongracic i-ar fura locul”, a mai spus acesta.
Drăgușin a ajuns la Fiorentina în această vară, sub formă de împrumut de la Tottenham, pentru un sezon. Italienii au plătit 1,5 milioane de euro pentru împrumut și au o opțiune de cumpărare de 18,5 milioane de euro, care se poate activa automat în anumite condiții.
Fiorentina are un start slab de sezon în Serie A. Formația viola a pierdut primele trei meciuri, 0-4 cu AS Roma, 0-3 cu Frosinone și 1-2 cu Torino. În Cupa Italiei, Fiorentina a trecut de Benevento, scor 4-1.
În urma rezultatelor din campionat, Fabio Grosso a fost demis, iar Paolo Vanoli a revenit pe banca echipei. Fiorentina joacă vineri, de la 21:45, pe terenul Veneziei, formație care are, la rândul ei, trei înfrângeri în primele trei etape.