Hysaj, curtat insistent de patru echipe din Rusia
Conform presei italiene, Elseid Hysaj este foarte aproape să semneze în Russian Premier League, impresarii săi fiind în discuții avansate paralele cu campioana Zenit St. Petersburg, Spartak Moscova (locul 4, semifinalista Cupei Rusiei 2025-2026), Dinamo Moscova (locul 7, finalista Cupei Rusiei 2025-2026) și Rubin Kazan (locul 8).
Acesta ar mai avea oferte de la Lecce (Serie A), Al-Qadsiah (Saudi Pro League) și Caykur Rizespor (Super Lig). Internaționalul albanez avea un salariu net de 2.8 milioane de euro pe an la Lazio, sumă pe care ar dori să o primească și la noua echipă, iar printre doleanțele sale se mai numără un contract întins pe cel puțin două sezoane și o primă de semnătură consistentă.
Deși este la origine fundaș dreapta, după transferul la Lazio, sub comanda lui Maurizio Sarri, Hysaj a fost folosit de multe ori pe banda stângă a apărării, fiind preferat de multe ori lui Radu Ștefan.
A strâns 100 de selecții pentru naționala Albaniei
Elseid Hysaj (32 de ani) este născut la Rec (Regiunea Shkoder, Albania) și s-a format la juniorii cluburilor KF Shkodra, KF Vllaznia și Empoli. La nivel de seniori a evoluat pentru Empoli FC (2011-2015), Napoli (2015-2021) și Lazio Roma (2021-2026).
Are 100 de selecții și 2 goluri pentru naționala Albaniei, iar în palmaresul său se găsesc Coppa Italia (2019-2020), locuri secunde în Serie A (2017-2018, 2018-2019, 2022-2023), optimi de finală în Champions League (2016-2017, 2019-2020, 2023-2024) și sferturi de finală în Europa League (2018-2019, 2024-2025). Poate juca ca fundaș dreapta și fundaș stânga și este cotat acum la 1.2 milioane de euro.
Foto - Getty Images














