Fost jucător în România la Rapid, CFR Cluj, FC Viitorul, FC Argeș, Farul sau FC U Craiova, George Ganea a semnat în 2023 cu Ujpest. Atacantul nu a reușit să înscrie vreun gol în cele 37 de apariții, însă a oferit patru pase decisive.
Ujpest s-a despărțit de George Ganea. Ionel Ganea: "Nu prea îl mai iubesc din cauză că e român"
Măcinat de probleme medicale, George Ganea a evoluat în doar patru partide din sezonul trecut. Marți, Ujpest a anunțat că s-a despărțit de George Ganea cu șase luni înainte ca înțelegerea atacantului român să expire.
Tatăl lui George, fostul mare internațional Ionel Ganea, a comentat pentru Prosport anunțul făcut de Ujpest: "Mulțumesc lui Dumnezeu că George e sănătos, dar sunt și acolo niște probleme, s-a schimbat conducerea, nu au un antrenor stabil și nu prea îl mai iubesc din cauză că e român. Asta am înțeles de la oamenii pe care-i mai am și eu prin Ungaria, e greu să-l mai bage să joace pentru că e român. Mai are contract pentru o jumătate de an, însă sperăm să ajungem la o înțelegere și să-l lase să plece. De ce să-l țină? Au o filosofie cum rar am întâlnit".
Nemzeti Sport: "Ionel Ganea nu menționează că fiul său n-a marcat niciun gol în 37 de meciuri"
Declarația lui Ionel Ganea nu le-a picat bine maghiarilor. Ziarul Nemzeti Sport scrie că decizia lui Ujpest nu are nicio legătură cu naționalitatea lui George, iar despărțirea s-ar fi produs pur și simplu din cauza evoluțiilor modeste ale atacantului.
"Fostul atacant de la Stuttgart sau Wolverhampton nu menționează că fiul său nu a marcat niciun gol în 37 de meciuri la Ujpest. Nu menționează nici că oficialii clubului au fost alături de jucător și l-au ajutat cu recuperarea după accidentarea suferită în primăvara lui 2024.
Ganea a rămas în lot și în acest nou sezon, unul în care a apărut în 7 meciuri și tot nu a reușit să înscrie. Deci afirmația că nu i s-a oferit posibilitatea de a se afirma din cauza naționalității sale nu este adevărată", scrie Nemzeti Sport.
Ziarul maghiar îl descrie pe Ionel Ganea drept "un personaj care apare constant în scandalurile din fotbalul românesc". Ungurii s-au referit în special la incidentul grav din 2007, când atacantul, pe atunci la Poli Timișoara, l-a agresat pe arbitrul asistent Dorin Mudura și a fost suspendat 22 de etape.