Cosmin Olăroiu a cam văzut totul în fotbal, după o viață întreagă în lumea „sportului-rege“, dar ce a trăit, marți, la Abu-Dhabi, l-a pus în fața unei premiere teribile!
Concret, pentru prima dată de când și-a pus treningul de „A1“, de peste 20 de ani, Oli a pierdut primul său meci oficial la o diferență de trei goluri. În play-off-ul Ligii Campionilor, noua echipă a românului, Al-Jazira (Emirate), a cedat pe teren propriu, la Abu-Dhabi, scor 1-4, în fața celor de la Al-Ittihad Jeddah (Arabia Saudită). Olandezul Steven Bergwijn (28 de ani) a fost starul partidei, reușind o dublă, în minutele 12 și 38. În partea a doua, saudiții au majorat diferența prin golurile înscrise de Aouar (54) și Al-Sahafi (69), făcând reușita semnată de Banza (80) inutilă pentru gazde.
Victoria cu 4-1 a trimis Al-Ittihad Jeddah în grupa extină de Champions League Elite, zona de Vestul Asiei. În schimb, Al-Jazira, pregătită de Olăroiu, a mers în a doua competiție continentală din Asia, Champions League Two.
După acest debut de coșmar, Cosmin Olăroiu a făcut o radiografie dură a celor întâmplate pe teren și a promis că va tăia în carne vie! Mai ales că pentru Al-Jazira urmează debutul în campionat, pe 23 august, în meciul din deplasare cu Sharjah. Iar Oli știe că a fost instalat la formația supranumită „Mândria din Abu-Dhabi“, ca să câștige un titlu așteptat din 2021 încoace.
Interviul Sport.ro cu Cosmin Olăroiu
Rar se întâmplă ca o echipă antrenată de dumneavoastră să ia patru goluri acasă. Ce s-a întâmplat?
Cosmin Olăroiu: Echipa mai bună a câștigat. Știam că va fi un meci extrem de greu cu o echipă foarte puternică, cu jucători de valoare, care individual fac diferența. Ceea ce s-a întâmplat e o lecție bună pentru noi. Pentru că, în ultimul timp, am avut o atitudine puțin diferită. Și cred că acest rezultat e un duș rece. Poate prea rece, prea dur. Dar unul necesar ca să înțelegem care ne e adevărata valoare și să fim umili.
Cum ați privit de pe margine desfășurarea jocului?
E foarte greu de digerat ce s-a întâmplat pe teren. În prima repriză, cred că noi am avut zece șuturi, iar ei două. Doar că ei au dat două goluri din două șuturi. Ceea ce spune foarte mult! Am ținut foarte mult să joace anumiți jucători, ca să facem o evaluare completă a posibilităților lor. Al-Jazira nu mai poate fi doar o echipă frumoasă. Trebuie să fie o echipă muncitoare, pragmatică, dispusă la efort, dispusă la sacrificiu, ca să câștige. Cu atitudinea asta boemă pe care am arătat-o acum, cred eu că e foarte greu să câștigi.
Și cum intenaționați să schimbați lucrurile?
Vom aduce jucători capabili să lupte și să joace la un nivel de performanță. Ce am văzut, în acest meci, a fost foarte puțin, comparativ cu așteptările mele. Dar, paradoxal, e foarte bine!
De ce?
Pentru că, din păcate, la această echipă sunt foarte mulți jucători care au impresia că au o anumită valoare, dar care n-au înțeles că echipa e pe primul loc, nu ei individual. Acum, gata, s-a terminat cu această impresie. Avem o imagine clară a posibilităților pe care le avem și știm ce avem de făcut. Uneori, e nevoie de un pas înapoi, ca să avansezi.