Nicio șansă pentru Horațiu Moldovan! Atletico Madrid i-a găsit deja înlocuitor: ”I-au pus pe masă un contract pe termen lung!”

Horatiu Moldovan Atletico Madrid Stranieri
SPORT.RO
Data publicarii: Luni 08 Iulie 2024, 18:18
Data actualizarii: Luni 08 Iulie 2024, 18:18

Horațiu Moldovan (26 de ani) a ajuns la Atletico Madrid în iarna trecută, pentru 800.000 de euro, dar portarul nici nu a apucat să debuteze la echipa antrenată de Diego Simeone.

Antrenorul argentinian l-a preferat pe mult mai experimentatul Jan Oblak, motiv pentru care Horațiu Moldovan nu a apărat nici la EURO 2024, iar preferatul lui Edi Iordănescu a fost Florin Niță.

Atletico Madrid a început negocierile cu alt portar

Fabrizio Romano a anunțat că Atletico Madrid i-a găsit deja un înlocuitor lui Horațiu Moldovan, iar clubul din capitala Spaniei a demarat deja negocierile.

Este vorba despre argentinianul Walter Benitez, portarul celor de la PSV Eindhoven. Cotat la 13 milioane de euro, goalkeeper-ul mai are contract cu echipa din Eredivisie până în 2025.

Spaniolii îl văd potrivit pe Walter Benitez să îi ia locul veteranului Jan Oblak, astfel că Horațiu Moldovan are șanse extrem de mici să se impună la echipa de pe Estadio Civitas Metropolitano.

  • 2,5 milioane de euro este cota de piață a lui Horațiu Moldovan, potrivit Transfermarkt.

Atletico Madrid a început negocierile pentru transferul portarului Walter Benitez de la PSV. Atleti i-a pus pe masă un contract pe termen lung, pentru că au încredere în Benitez pentru viitor. Discuțiile sunt în desfășurare”, a scris jurnalistul italian pe rețelele sociale.

Horațiu Moldovan: "Clar vreau să merg undeva unde să joc"

Înainte de EURO 2024, Horațiu Moldovan a anunțat că, în cazul în care va primi o ofertă tentantă dintr-un campionat puternic, atunci va pleca de sub comanda lui Diego Simeone.

Nu-s genul căruia îi place să facă excursii, aşa, pe româneşte. Nu ştiu dacă vara asta plec, pentru că depinde de ce fac la EURO, depinde de ce oportunităţi apar, dar clar vreau să merg undeva să joc. Fie vara asta, fie în iarnă vreau să plec de la Atletico Madrid.

Dacă îmi apare o echipă foarte bună dintr-un campionat puternic, atunci vreau să plec. Nu sunt convins 100% că plec acum, dar depinde de mine, depinde de ce o să fac la Campionatul European şi apoi vedem ce oferte apar”, a spus Horațiu Moldovan la podcastul ”Tare de tot”.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!