Portarul român a avut evoluții apreciate la gruparea din Serie A, însă nu a reușit să o ajute suficient de mult pentru a o salva de la retrogradare.

După finalul acestui sezon, directorul sportiv de la Venezia a vorbit despre situația contractuală a anumitor jucători, inclusivi despre internaționalul român.

Filippo Antonelli a anunțat că s-a plătit clauza pentru Filip Stankovic (împrumutat de la Inter Milano), iar Ionuț Radu nu intră în planurile clubului pentru următoarea stagiune.

"Îl vom cumpăra pe Stankovic pentru 1,5 milioane de euro și un procent care va rămâne la Inter pentru viitor, avem posibilitatea de a face acest lucru până la 18 iunie. 

Radu avea un contract important cu Inter, am plătit o parte din el. Dacă îl păstrăm pe Radu și Stankovic? Îi avem pe Stankovic, Plizzari, Neri, cred că suntem bine în poartă", a declarat oficialul, potrivit Tuttomercatoweb.

Detalii despre viitorul lui Ionuț Radu

Federico Pastorello, impresarul care a început să lucreze cu Ionuț Radu din noiembrie 2024, a acordat un interviu în care a vorbit despre jucătorul său. Agentul îi prevede un viitor frumos portarului român, chiar titular la un club din Champions League.

Radu a semnat doar pe șase luni cu Venezia, astfel că în vară va rămâne liber de contract. Întrebat ce va face portarul, Pastorello a lăsat de înțeles că totul depinde de eșalonul în care va evolua echipa din stagiunea următoare.

"Au fost trei ani dificili pentru Radu. A trecut printr-o perioadă complicată, însă acum a lăsat-o în urmă. Sunt convins că în câțiva ani va fi titular în Champions League, însă nu exclud varianta ca el să rămână în Italia. Are toate șansele să devină un mare portar.

Am început să lucrăm în noiembrie 2024. A înțeles ce a făcut greșit, este un băiat inteligent și știe cum să schimbe situația.

De ce am ales Venezia? Accidentarea lui Stankovic ne-a oferit această oportunitate. Andrei a fost clar și mi-a spus: 'Știu ce am de făcut!'. Radu este ambidextru, o calitate pe care o caută multe cluburi. Are și acea doză necesară de nebunie, însă sunt obiectiv și îi transmit lui Radu să rămână concentrat.

Am semnat pe șase luni cu Venezia, având în vedere că a fost o oportunitate care a venit în ultimele zile ale ferestrei de mercato. Acum, obiectivul este să aibă continuitate și să reușească o salvare miraculoasă de la retrogradare, care încă este posibilă.

Să ai cinci luni la un nivel bun nu este suficient să aspiri la statutul de titular la un club din Champions League. Andrei trebuie să confirme", a spus Pastorello, pentru Sky Sport.