Prestația portarului român nu a trecut neobservată în Italia, presa locală subliniind intervențiile sale cheie într-un meci crucial pentru evitarea retrogradării.
Venezia avea nevoie disperată de puncte, iar Radu și-a intrat rapid în rol. Într-o primă repriză descrisă de italieni drept "adormită", goalkeeper-ul român a avut o intervenție de zile mari. Presa din Peninsulă a notat "o intervenție excelentă" a lui Radu în fața lui Nicolo Fagioli, respingând în corner șutul periculos al acestuia și ținând tabela la 0-0.
Radu, îngerul păzitor al Veneziei
Repriza secundă a fost mult mai animată. După ce Cande a deschis scorul pentru gazde (minutul 60), Radu a mai avut un moment crucial. Fiorentina a forțat egalarea, iar Ranieri a trimis mingea în bară, după "o deviere cu piciorul a portarului român". Imediat după această fază, la poarta cealaltă, Oristanio a dublat avantajul Veneziei (minutul 68).
Deși Radu a fost învins pe final de execuția spectaculoasă a lui Mandragora, care a înscris cu un șut cu stângul, reușita echipei "viola" a venit prea târziu.
Victoria este una uriașă pentru Venezia. Cu aceste trei puncte, echipa lui Radu a urcat peste Empoli și Lecce, ieșind din zona retrogradării (locul 17, cu 29 de puncte) cu doar două etape rămase de disputat din campionat. Pentru Fiorentina, înfrângerea complică lupta pentru un loc de Europa, echipa rămânând pe poziția a 9-a.
Etapa viitoare, Venezia va întâlni Cagliari (echipa românilor Răzvan Marin și Florinel Coman) în deplasare, duminică (18 mai), de la ora 16:00.