Ionuț Radu, anunț uriaș despre viitorul său: ”Este casa mea!”

Ionuț Radu, anunț uriaș despre viitorul său: ”Este casa mea!” Stranieri

Ionuț Radu a avut parte de un sezon excelent la Celta Vigo.

După o perioadă în care s-a aflat într-un con de umbră, transferul surprinzător în La Liga a fost unul inspirat pentru portarul român. Radu a devenit un jucător de bază la echipa antrenată de Claudio Giraldez, iar prestațiile foarte apreciate în Spania l-au adus din nou pe goalkeeper în atenția echipei naționale.

Ionuț Radu: ”Rămân la Celta Vigo! Este casa mea”

  • Ionut radu 5

Românul a contribuit decisiv la succesul echipei din acest sezon. Celta Vigo a încheiat pe locul șase în campionat și va juca din nou în Europa League.

După ultimul meci al sezonului, cu Sevilla, scor 1-0, Ionuț Radu a fost întrebat și despre viitorul său. Portarul român a transmis clar că nu are de gând să plece de la Celta Vigo și a transmis că se gândește deja la următorul sezon. Contractul lui Ionuț Radu cu Celta Vigo va expira abia în vara anului 2029.

Este casa mea. Îmi place foarte mult aici. Rămân. Nu trebuie să mă gândesc la asta. Celta mi-a oferit foarte multe, iar eu vreau să ofer foarte multe înapoi lui Celta”, a spus Ionuț Radu, conform EstadioDeportivo.

Radu a mărturisit că este foarte mulțumit de felul în care a decurs acest sezon și a transmis că se simte foarte bine la Celta Vigo: ”Sunt foarte fericit pentru echipă, pentru oraș, pentru fani și pentru tot ce s-a întâmplat în acest an. Sunt foarte recunoscător. Trebuie să ne bucurăm de momentele bune, avem un grup incredibil.

Am reușit să depășim perioada dificilă prin care am trecut. Suntem ca o familie, iar asta este forța noastră. Așteptăm cu nerăbdare sezonul viitor pentru a realiza și mai mult, pentru că știu că putem”.

Publicitate
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!