VIDEO În așteptarea debutului pentru Fiorentina, un atacant român a înscris din nou la Primavera

louis munteanu Coppa Primavera Fiorentina primavera Viitorul Constanta Stranieri
SPORT.RO
Data publicarii: Joi 24 Februarie 2022, 09:26
Data actualizarii: Joi 24 Februarie 2022, 09:32

Louis Munteanu s-a transferat la clubul din Serie A de la fosta Viitorul Constanța, în toamna anului 2020.

Echipa Primavera (Under 19) a clubului Fiorentina a învins, miercuri, cu scorul de 2-1, formaţia similară a grupării SPAL Ferrara şi a obţinut calificarea în semifinalele Cupei Italiei Primavera, precizează News.ro.

Atacantul gazdelor, Louis Munteanu, care încă nu a debutat pentru formația de seniori viola, a marcat în minutul 40, din penalty, golul de 1-1, după ce Fiori deschisese scorul, în minutul 11, tot din lovitură de la 11 metri. Golul victoriei a fost reuşit de Seck, în minutul 70.

Fiorentina - Roma în semifinalele Coppa Primavera

Atacantul român, transferat în toamna anului 2020 de la fosta Viitorul Constanța (actuala Farul), a evoluat până în minutul 82, când a fost înlocuit de Corradini.

În penultimul act, Fiorentina va evolua, la 6 aprilie, tot pe teren propriu, cu AS Roma, care a eliminat, în sferturi, în deplasare, pe Juventus, după executarea loviturilor de departajare (2-2, după 90 de minute de joc, 4-3, la penalty-uri), mai informează sursa citată.

În cealaltă semifinală se vor întâlni Atalanta şi Empoli.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!