Gazzetta dello Sport i-a făcut portretul lui Florinel Coman

În ultima zi a ferestrei de mercato din Italia, Cagliari l-a împrumutat pe Florinel Coman de la Al Gharafa, fără opțiune de transfer definitiv. Internaționalul român va fi coleg cu Răzvan Marin și va purta tricoul cu numărul 9 la gruparea din Sardinia. Coman a fost prezent pe stadionul lui Cagliari, luni seară, la meciul pierdut de noua sa echipă împotriva lui Lazio, 1-2. În runda următoare, sarzii vor juca din nou pe teren propriu, împotriva Parmei, iar Florinel va beneficia probabil de primele minute.

Ziarul italian Gazzetta dello Sport a realizat un material cu transferurile realizate în această iarnă de echipele aflate în lupta pentru evitarea retrogradării, iar Florinel Coman a fost descris amplu.

"Pariul lui Cagliari din această fereastră de mercato este Florinel Coman, care este descris prin versatilitate și dorința de a redeveni protagonist în Europa. Antrenorul Davide Nicola nu a ascuns după meciul cu Lazio că nu îl cunoștea pe român, însă pentru directorul sportiv Nereo Bonato este alegerea perfectă în lupta pentru evitarea retrogradării.

Coman este un profil de calitate, un jucător cu 20 de apariții pentru naționala României și care a făcut totul pentru a se despărți de Al Gharafa și se alătura proiectului de la Cagliari.

Extremă stânga, al doilea atacant sau la susținere pentru vârful Roberto Piccoli, așa plănuiește Cagliari să îl folosească pe Coman în a doua luptă consecutivă pentru salvarea de la retrogradare", scrie Gazzetta dello Sport.

Davide Nicola: ”Știu ce caracteristici are Florinel Coman!”

Florinel Coman a fost prezent pe stadionul lui Cagliari la meciul pierdut de sarzi în fața celor de la Lazio, scor 1-2. După meci, Davide Nicola, antrenorul lui Cagliari, a vorbit și despre internaționalul român și a explicat de ce l-a dorit la echipă în această iarnă.

Coman a ajuns, știu ce caracteristici are, pare să aibă picioare bune, a fost foarte bun cu FCSB. Cu recuperarea lui Luvumbo, înseamnă că vom avea mai multe soluții în flancuri. Pe anumite poziții avem probleme, îi cer imposibilul lui Zappa (n.r. fundaș dreapta)”, a spus Davide Nicola în cadrul unei conferințe de presă.