Coman a fost activ în primele minute, dar s-a stins treptat pe măsură ce defensiva milaneză a devenit tot mai agresivă. A fost înlocuit în minutul 62 de Luvumbo și a primit din partea Sofascore o notă de 6,7 – o prestație decentă, dar departe de a fi una memorabilă.
Fotbalistul de bandă a atins mingea de 29 de ori, a reușit un singur dribling, a câștigat 4 dintre cele 5 dueluri directe, a completat 75% din pasele încercate (9 din 12), dar a pierdut posesia de 12 ori. A fost faultat de două ori și nu a avut ocazii clare la poarta adversă.
Șapte partide a bifat Florinel Coman la Cagliari, pentru care a marcat o dată, chiar la debut.
Marin, pasatorul perfect
Celălalt român de la Cagliari, Răzvan Marin, a impresionat prin eficiență. Introdus tot în minutul 62, mijlocașul central a avut un impact pozitiv, înregistrând 15 pase reușite din tot atâtea încercări. A fost notat cu 6,8.
Cagliari a cedat cu 1-3 pe "San Siro", într-un meci în care Inter și-a impus ritmul încă din start. Arnautovic (13') și Lautaro Martinez (26') au înscris rapid pentru gazde, iar deși Piccoli a redus din diferență în debutul reprizei secunde (48'), Bisseck a închis tabela doar câteva minute mai târziu (55').