Drăguș a renăscut cu noul antrenor! Este golgheterul lui Standard, însă nu se află pe lista lui Rădoi pentru ”finala” cu Islanda

denis dragus Echipa Nationala Luka Elsner Mirel Radoi Standard Liege Stranieri
SPORT.RO
Data publicarii: Duminica 24 Octombrie 2021, 14:11
Data actualizarii: Duminica 24 Octombrie 2021, 14:19

În ultima etapă nu a mai înscris, dar evoluția sa a fost apreciată de presa belgiană.

Denis Drăguș continuă evoluțiile bune la Standard Liege, fiind iarăși titularizat de noul antrenor, slovenul Luka Elsner, instalat în această lună.

Aseară, în 1-1 în deplasare cu Cercle Brugge, nu a mai înscris, așa cum a făcut-o în precedentele două etape, dar a avut o evoluție apreciată de presa belgiană.

”Fenta sa a fost la originea golului lui Standard. El și Tapsoba au adus cea mai multă creativitate în jocul echipei”, a scris dhnet.be, care l-a notat cu 6, în condițiile în care doar portarul Bodart, cel mai bun ”roșu” de pe teren, a primit 7.

Joacă pe toate posturile în atac

Cu Cercle, Drăguș a început ca mijlocaș central ofensiv în sistemul 4-2-3-1, dar din minutul 41 a făcut schimb cu Rafia și a trecut pe flancul stâng. 

Românul, care poate să joace și vârf împins, este golgheterul lui Standard, cu trei goluri în cele unsprezece meciuri jucate.

În mod normal ar fi avut patru goluri, dar în runda precedentă, când a fost omul meciului în 2-2 cu OH Leuven, sistemul VAR i-a anulat eronat o reușită după nu mai puțin de șapte minute de analiză a imaginilor video!

Rădoi nu l-a trecut pe lista convocărilor preliminare

Deși trece printr-o perioadă excelentă la club, Drăguș nu a fost convocat la echipa națională pentru întâlnirile din luna noiembrie cu Islanda și Liechtenstein, decisive pentru calificarea la barajul pentru Mondial. 

Pe lista celor 21 de convocări preliminare din străinătate se regăsește un singur vârf de careu, George Pușcaș.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!