Internaționalul român a fost rezervă neutilizată în derby-ul incendiar dintre PSV și Ajax, încheiat la egalitate, scor 2-2, fiind al doilea meci consecutiv de campionat în care nu prinde niciun minut.

Într-o partidă crucială pentru lupta la titlu în Eredivisie, antrenorul Peter Bosz nu a apelat deloc la serviciile fotbalistului român, deși meciul a fost unul plin de răsturnări de situație. PSV a condus de două ori, prin golurile marcate cu capul de Saibari (7') și Gasiorowski (81'), dar Ajax a revenit de fiecare dată. Taylor a egalat mai întâi dintr-un penalty (31'), pentru ca israelianul Gloukh să stabilească scorul final în minutul 89, după o pasă excelentă primită de la același Taylor.

În urma acestui 2-2, PSV rămâne pe locul secund, cu 13 puncte, în timp ce rivala din Amsterdam ocupă poziția a treia, cu 12 puncte.

Criticat dur după singura apariție recentă

Problemele lui Man nu sunt noi. După ce a fost titular în două partide consecutive fără să impresioneze, cu Groningen și Telstar, el și-a pierdut locul în primul 11. Etapa trecută, în victoria cu 5-3 contra lui Nijmegen, a stat de asemenea pe bancă pe toată durata partidei.

Singurele minute bifate recent au fost în eșecul din Champions League, 1-3 cu Royale Union, când a intrat pe teren în minutul 80. Chiar și acea scurtă apariție i-a adus critici dure în Olanda.

Marco Verbeek, un antrenor olandez specializat pe fazele fixe, a analizat golul de 3-0 încasat de PSV la un corner, la doar un minut după intrarea românului, și a avut o remarcă tăioasă. "Rezerva Dennis Man intră pe teren și este imediat 'măcelărit' de marcatorul Mac Allister", a spus Verbeek pentru publicația Volkskrant.

Pentru PSV și Dennis Man urmează duelul din deplasare cu Excelsior, programat pe 27 septembrie. Rămâne de văzut dacă românul va primi o nouă șansă pentru a-și demonstra calitățile la campioana Olandei.