Mihăilă, autorul a trei pase decisive în acest sezon de Serie A, a fost diagnosticat cu ruptură musculară și spera să revină pe teren la finalul lunii martie. Recent, Parma a anunțat că internaționalul român acuză noi probleme musculare în zona coapsei, astfel că perioada de absență se va prelungi.

Cristi Chivu: "Sper că îl voi avea pe Mihăilă la dispoziție înainte de finalul sezonului"

Presa din Italia a avansat varianta potrivit căreia Mihăilă ar putea rata restul sezonului, însă Cristi Chivu este optimist. Antrenorul Parmei speră că îl va avea la dispoziție pe fostul jucător al Craiovei în ultimele etape din această stagiune.

"Știm situația lui Valentin. Ne pare rău pentru el pentru că și-ar fi dorit să revină cât mai rapid pe teren. Din nefericire, are o problemă care persistă. Vom vedea ce se va întâmpla în viitorul apropiat.

Sper că îl voi avea la dispoziție înainte de finalul sezonului", a spus Chivu, la conferința de presă premergătoare meciului Verona - Parma.

Parma lui Chivu luptă pentru salvarea de la retrogradare

Numit antrenor la Parma pe 18 februarie, Chivu a strâns până acum patru meciuri (o victorie, două remize, un eșec). Echipa sa rămâne în lupta pentru evitarea retrogradării, fiind pe locul 17, ultimul care asigură salvarea.

"Nu trebuie să ne gândim la ce rezultate obțin celelalte echipe. De când am venit aici, ideea mea a fost să controlăm tot ceea ce noi putem. Nu putem să ne uităm la alte echipe și să așteptăm să ne ajute. Trebuie să credem în noi", a mai spus Chivu.