EXCLUSIV Cicâldău și-a dezamăgit admiratorii cu plecarea de la Galatasaray: „Să alegi țările arabe la vârsta lui...” 

Alexandru Cicaldau Galatasaray Kalba Union Football Club transfer cicaldau Stranieri Cicaldau
SPORT.RO
Data publicarii: Duminica 28 August 2022, 11:14
Data actualizarii: Duminica 28 August 2022, 11:19

Alexandru Cicâldău nu va evolua la Galatasaray în sezonul 2022-2023.

Alexandru Cicâldău (25 ani) a fost transferat de Galatasaray în vara anului trecut. Turcii îi plăteau Universității Craiova 6,5 milioane de euro pentru mijlocașul central pe care Fatih Terim (68 ani) l-a dorit insistent. 

Însă, Cicâldău a rezistat doar un sezon la Galatasaray. Conducerea clubului din Istanbul l-a împrumutat la Kalba Union Football Club până la finalul sezonului 2022-2023, clubul din Emiratele Arabe Unite oferindu-se să-i plătească integral salariul. 

Adrian Iencsi: „Noi ne bazăm pe Cicâldău la echipa națională!”

Adrian Iencsi (47 ani) este un fan declarat al lui Alexandru Cicâldău, pe care-l considera un component important pentru echipa națională. Iar decizia jucătorului de a evolua pentru Kalba Union Football Club, chiar și împrumut, l-a uimit. 

„E unul dintre favoriții mei. E un jucător foarte inteligent. Nu mă așteptam să plece în Emirate. Mă așteptam să rămână la Galatasaray, el a avut evoluții bune. E un jucător eficient, eu așa îl vedeam. Se pare că dacă a ales țările arabe, chiar și împrumut, la vârsta lui ... Noi ne bazam pe el și la echipa națională foarte mult”, a declarat Adrian Iencsi la Ora Exactă în Sport, pe PRO Arena.  

În sezonul trecut, Cicâldău a jucat în 43 de meciuri, a marcat 5 goluri și a oferit 4 pase decisive în tricoul lui Galatasaray, însă în noua stagiune a prins doar cinci minute la partida cu Umraniyespor (1-0), iar la meciurile cu Antalyaspor (1-0) și Giresunspor (0-1) nu a făcut parte din lot.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!