VIDEO Ce execuție pentru fotbalistul ignorat de Iordănescu! Gol superb al lui Drăguș în primul meci al lui Standard Liege din noul sezon

denis dragus Echipa Nationala Ronny Deila Standard Liege Stranieri
SPORT.RO
Data publicarii: Sambata 25 Iunie 2022, 15:00
Data actualizarii: Sambata 25 Iunie 2022, 15:02

Atacantul Denis Drăguș a înscris printr-un lob de finețe în amicalul câștigat de Standard Liege cu CSE Manage, scor 4-1.

Standard Liege s-a impus în prima partidă de pregătire din noul sezon, 4-1 cu CSE Manage, unul dintre goluri fiind marcat de atacantul român Denis Drăguș (22 de ani).

În minutul 64 al întâlnirii (1:40:35 în video-ul de mai jos), după o fază rapidă, excelent construită de Standard, Drăguș a finalizat cu un lob de finețe.

Românul intrase la pauză în echipa antrenată din această vară de norvegianul Ronny Deila.

Denis Drăguș a fost golgheterul lui Standard Liege în ultimul sezon

În ultimul sezon, Drăguș a fost golgheterul lui Standard (locul 14 în Jupiler Pro League), cu 6 reușite în campionat, la care se adaugă două pase decisive.

”Chiar nu este important (n.r. - că este golgheterul formației). Mi-aș fi dorit să ajut și mai mult echipa și să terminăm mai sus în clasament. Pe de o parte, sunt mulțumit că am jucat mai mult decât am făcut-o în trecut. Pe de altă parte, sunt foarte frustrat din cauza acestui sezon, care nu a fost unul bun pentru club.

Vreau să rămân aici pentru a o ajuta pe Standard, avem multe lucruri de îmbunătățit și sunt nerăbdător să mă întâlnesc cu noii proprietari (n.r. - fondul american de investiții 777 Partners), declara Drăguș în luna aprilie pentru La Derniere Heure.

Drăguș, ignorat de selecționerii Rădoi și Iordănescu

Românul, care poate evolua pe toate posturile din atac, a fost ignorat la echipa națională atât de Mirel Rădoi, cât și de Edward Iordănescu.

Ultima dată când Drăguș a evoluat la prima reprezentativă a României a fost în octombrie 2018, după ce debutase cu o lună înainte, în mandatul lui Cosmin Contra.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!