Cu Florinel Coman și Răzvan Marin pe banca de rezerve, Cagliari a jucat un nou un meci deosebit de important în lupta pentru evitarea retrogradării. Adversară a fost Empoli, chiar prima echipă aflată sub linie, iar partida s-a încheiat cu scor alb.

Florinel Coman, aproximativ jumătate de oră pe teren în Empoli - Cagliari 0-0

Răzvan Marin a fost rezervă neutilizată la Cagliari pentru a treia oară în ultimele patru partide de campionat. În schimb, Florinel Coman, care s-a recuperat după o accidentare, a fost introdus în minutul 59, în locul lui Zito Luvumbo.

Pe parcursul celor aproximativ 35 de minute petrecute pe teren, Coman a apărut o singură dată la finalizare. Nouarul sarzilor a trimis departe de poartă cu o lovitură de cap, în urma unui corner.

Coman a fost notat cu 5,5 de jurnaliști italieni de la Tuttomercatoweb, care au scris: "Precum coechipierii săi, nu a reușit să își pună amprenta asupra meciului".

Pentru Coman, care e împrumutat de la Al Gharafa, a fost a șasea partidă în tricoul lui Cagliari, iar internaționalul român rămâne cu golul de la debut, contra Parmei (2-1).

Cu șapte etape înainte de finalul sezonului, Cagliari se află pe locul 15, cu 30 de puncte, șase deasupra lui Empoli, prima echipă de sub linie.

În runda următoare, Cagliari va juca pe terenul liderului Inter, sâmbătă, de la ora 19:00.

Clasamentul din Serie A