Se anunță negocieri interesante la Rangers cu Ianis Hagi

Expertul Dan Plumley: ”Vor fi niște negocieri interesante cu Ianis Hagi!”

Scoțianul Dan Plumley, un expert în economia din fotbal, a vorbit despre prelungirea contractului lui Ianis Hagi la Rangers.

După ce internaționalul român a fost reprimit în lotul primei echipe a lui Rangers și a impresionat sub comanda lui Philippe Clement, s-a aflat că actualul contract al lui Ianis Hagi va expira la finalul acestui sezon.

S-a aflat că Rangers vrea să îi prelungească înțelegerea fotbalistului român, însă doar în cazul în care fotbalistul va accepta o micșorare de salariu. Plumley crede însă că și internaționalul român are anumite condiții pentru a-ș prelungi înțelegerea și este convins că între cele două părți se vor purta niște negocieri foarte interesante.

Cu siguranță, una peste alta, vor fi niște negocieri interesante cu Ianis Hagi. Întotdeauna este vorba despre negocieri, fie că în primele discuțiii purtate în legătură cu situația sa a pus anumite condiții sau nu, asta nu știm.

Poate au fost și alte lucruri care au fost dezvăluite în timpul acestor discuții despre care nu știm nimic. Aici trebuie să ne uităm spre lotul echipei.

Totul se rezumă la negocierile dintre club și jucător, iar dacă Ianis Hagi are prestații bune, așa cum are acum, își face un serviciu, iar clubul va trebui să țină cont de asta”, a spus Dan Plumley, un expert în economia din fotbal, conform Ibrox News.

Suma pe care Dan Șucu este pregătit să o plătească pentru Ianis Hagi

În același timp, scoțienii susțin că Ianis Hagi este așteptat în vară la Genoa, clubul patronat de Dan Șucu. ”Grifonul” l-ar fi dorit pe Ianis Hagi încă din această iarnă, însă mutarea nu s-a concretizat.

Ianis Hagi, la un pas de plecarea de la Rangers!”, au titrat scoțienii, care susțin că Dan Șucu ar fi pregătit să ofere aproximativ 7 milioane de euro în schimbul interenaționalului român.