Anunță plecarea lui Ianis Hagi de la Alaves: "E o oportunitate pentru el!"

Alan Hutton alaves Ianis Hagi rangers Stranieri Ianis Hagi / Foto: Getty Images
SPORT.RO
Data publicarii: Miercuri 29 Noiembrie 2023, 12:00
Data actualizarii: Miercuri 29 Noiembrie 2023, 12:00

Ianis Hagi (25 de ani), împrumutat de Rangers la Alaves, ar urma să revină la formația scoțiană din sezonul următor.

Recent, presa britanică a scris că sunt șanse mari ca Philippe Clement, antrenorul belgian al lui Rangers, să își dorească să îl vadă personal la lucru pe Ianis Hagi înainte de a lua o decizie în cazul său. Alaves nu are opțiune de tranfer definitiv, iar hotărârea ca mijlocașul român să plece în Spania i-a aparținut fostului manager al scoțienilor, Michael Beale.

Alan Hutton, convins că Ianis Hagi se va întoarce la Rangers

Alan Hutton (38 de ani), fost fundaș la Rangers, naționala Scoției, Aston Villa sau Tottenham, care a strâns peste 150 de meciuri în Premier League, este convins că Philippe Clement îl va chema înapoi pe Ianis Hagi la Rangers, în vară, pentru a-l vedea la lucru, iar ulterior va lua o hotărâre în cazul său.

"Nu cred că perioada lui Ianis de la Rangers s-a încheiat. Era un antrenor diferit când a plecat el. Poate că Michael Beale nu l-a plăcut, poate că nu îi plăcea ce făcea în afara terenului sau poate că își dorea un alt jucător în locul lui.

Ianis poate juca pe mai multe poziții, unde este concurență serioasă la Rangers. El e un număr 10, dar poate juca și în dreapta. Cu siguranță este un jucător tehnic și ar aduce un plus echipei. Indiferent când va reveni, cred că Hagi va fi un jucător la care antrenorul își va dori să se uite.

Clement niciodată nu închide ușa jucătorilor fără să se uite personal la ei, așa că există o oportunitate pentru Ianis Hagi", a spus Allan Hutton, pentru Football Insider.

Rangers ocupă locul secund în Scoția, cu 28 de puncte în 13 etape, la opt lungimi în spatele liderului Celtic, care are un meci în plus.

Ianis Hagi a fost transferat de Rangers în ianuarie 2020, de la Genk, inițial sub formă de împrumut, iar ulterior cumpărat definitiv pentru 3,5 milioane de euro. Mijlocașul român a strâns 99 de meciuri, 16 goluri și 21 de pase decisive la formația scoțiană.

La Rangers, Hagi a câștigat un titlu și o Cupă a Scoției, iar în 2021 a fost desemnat cel mai bun tânăr jucător al campionatului.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!