Amical de lux pentru Il Luce inaintea bataliei cu Bayern, din optimile Ligii! Sahtiorul se antreneaza cu Borussia Dortmund

SPORT.RO
Data publicarii: Duminica 28 Decembrie 2014, 16:55
Data actualizarii: Duminica 28 Decembrie 2014, 17:06

•Mircea Lucescu si Sahtior-ul au avut parte de o tragere de cosmar pentru optimile Ligii Campionilor, echipa romanului urmand sa se dueleze cu Bayern Munchen, una dintre cele mai puternice echipe de pe continent
•Aflati intr-o situatie grea din cauza conflictului din bazinul Donbass, ucrainienii se vor pregati pentru Bayern departe de casa

Mircea Lucescu vrea revansa in fata lui Pep Guardiola in 2015, dupa eliminarile suferite de Sahtior in fata Barcelonei, in ultimii ani. Echipa romanului a avut parte de o tragerea grea la sorti, picand cu Bayern, fosta campioana a Europei.

Lucescu spune ca isi va pregati jucatorii exemplar pentru dubla de foc cu echipa lui Guardiola si ca Sahtiorul este capabila sa produca surpriza.

Pentru a-i pune la punct cu tot ceea ce inseamna fotbalul german, Mircea Lucescu ii va testa pe jucatorii sai intr-un meci cu singura echipa care a reusit sa invinga Bayern Munchen in acest sezon. Sahtior va juca un amical impotriva Borussiei Dortmund, echipa care i-a "furat" Supercupa Germaniei lui Bayern.

Il Luce si jucatorii sai vor efectua un stagiu de pregatire in Spania, acolo unde Sahtiorul va juca mai multe partide amicale. Meciul cu Borussia va avea loc cu o luna inaintea turului dublei cu Bayern.

Bayern Munchen a terminat anul 2014 cu doar 6 infrangeri in partidele oficiale pe care le-a disputat. Dintre acestea, una singura a avut loc in sezonul de toamna, in Supercupa Germaniei. Bayern a incasat doar 4 goluri in 17 meciuri disputate in Bundesliga.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!