Alexandru Maxim poate prinde transferul la un club uriaș, după ce Gaziantep s-a retras din campionat! Anunțul turcilor 

Alexandru Maxim Besiktas cutremur Gaziantep Turcia Stranieri Alexandru Maxim
SPORT.RO
Data publicarii: Duminica 12 Februarie 2023, 13:08
Data actualizarii: Duminica 12 Februarie 2023, 13:09

Alexandru Maxim poate schimba echipa în această iarnă, după ce Gaziantep FK a anunțat că nu va mai evolua în acest sezon în campionat și Cupa Turciei. 

Gaziantep, orașul unde evoluează Alexandru Maxim (32 ani) a fost grav afectat de cutremurul de 7.8 grade pe scara Richter care a lovit Turcia și Siria. În urma dezastrelor și a celor peste 25.000 de morți, Gaziantep FK a anunțat oficial că nu va mai evolua în campionat și în Cupa Turciei în acest sezon. Anterior, Hatayspor, Yeni Malatyaspor şi Adanaspor au recurs la aceeași decizie.

Beșiktaș vrea să profite de situația lui Alexandru Maxim

În consecință, Beșiktaș vrea să profite de această situație și să-l aducă pe Alexandru Maxim. Potrivit Fanatik.tr, internaționalul român este o țintă mai veche a clubului din Istanbul, iar în această iarnă îl pot achiziționa sub formă de împrumut.

„Beșiktaș a început demersurile pentru decarul român după ce jucătorii străini au primit dreptul de a pleca de la echipele care se retrag din campionat. În acest sens, alb-negrii vor să aducă sub formă de împrumut un jucător pe care l-au urmărit mult timp și îl cunosc foarte bine: Alexandru Maxim de la Gaziantep”, scriu jurnaliștii turci de la Fanatik.

Alexandru Maxim este cel mai important jucător al lui Gaziantep. În 21 de meciuri în campionat a marcat 4 goluri și a oferit 6 pase decisive, în timp ce în Cupa Turciei, în 4 prezențe a înscris o dată și a livrat 4 assist-uri. 

Dacă s-ar transfera la Beșiktaș, românul se va lupta pentru un loc în cupele europene. Echipa pregătită de Senol Gunes (70 ani) este pe locul 4 după 21 de etape, cu 39 de puncte, cu 6 puncte mai puțin decât poziția a doua ocupată de Fenercahce și doar la un punct în spatele lui Bașakșehir, care se află pe 3.

Imagine devastatoare din Turcia cu tricoul lui Alex Maxim 

O imagine cu un puternic impact emoțional, în această perioadă, are legătură cu Alexandru Maxim. Pe contul de Instagram Futbol Arena a apărut o fotografie cu tricoul românului de la Gaziantep, aflat sub dărâmăturile care au ucis peste 25.000 de persoane. 

Alexandru Maxim a ținut să distrubuie imaginea pe contul oficial de Instragram și să-și exprime regretul, cu ajutorul unui emoji, pentru tragedia care a lovit Turcia și Siria. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!